Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, s-a accidentat. A declarat forfait pentru turneul de la Doha
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul unui mondial, a declarat forfait pentru turneul de la Doha, din cauza unei accidentări la piciorul stâng, au anunţat organizatorii competiţiei de categoria WTA 500 din capitala Qatarului, citaţi de Reuters. 

Barty este a treia favorită care şi-a anunţat retragerea de la acest turneu, după românca Simona Halep, numărul 3 mondial, care a câştigat Openul Qatarului în 2014, iar în 2019 a ajuns până în finală, şi canadianca Bianca Andreescu (locul 9 WTA). Campioana de la antipozi, în vârstă de 24 ani, s-a confruntat cu probleme la piciorul stâng în timpul recentului Open al Australiei, unde s-a oprit în sferturile de finală, săptămâna trecută.

'Din păcate, m-am retras de la Openul Qatarului din cauza unei leziuni la piciorul stâng. Doresc organizatorilor turneului un eveniment sigur şi de succes. Sper să joc acolo anul viitor', a precizat Barty într-un comunicat. Decizia australiencei vine după ce a fost eliminată în optimile turneului de la Adelaide, unde s-a înclinat miercuri în faţa americancei Danielle Collins.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel