La nunți, pe lângă lăutari, mirii ar putea să fie nevoiți să invite și o asistentă medicală pentru recoltarea probelor biologice. Mai exact, accesul invitaților la petrecere ar putea fi condiționat de un test COVID-19 negativ ori de dovada vaccinării.
Alin Caraman, președintele Asociației Furnizorilor din Industria Nunților, a spus luni după-amiază: „Suntem pregătiți! Mai ales că industria are nevoie clar de un ok, pentru că industria nunților are nevoie de predictibilitate. Dacă vorbim de nunți, vorbim de sâmbătă, duminică, când programul este mai relaxat, iar în orice loc din România cei care au săli de evenimente sunt o forță în zonă și își permit financiar să apeleze la centre private, astfel încât problema s-ar rezolva din punct de vedere organizatoric.”
Cine plătește asistenta medicală
Întrebat, ulterior, cine plătește asistenta medicală, Alin Caraman a făcut următoarele precizări: „Aici lucrurile nu sunt evident reglementate și nu am puterea să vorbesc în numele asociației, dar în speță noi, ca organizatori, am decis și am anunțat de mai multe ori că firma noastră va plăti această asistentă și se va ocupa de toată infrastructura.”
Punct de triaj?!
De asemenea, întrebat dacă va fi stabilit un punct de triaj, pe unde să treacă invitații, a zis: „Organizatorii de evenimente fac lucruri frumoase, așa că sunt convins că toți colegii din țară vor găsi un mediu plăcut și agreabil, astfel încât, în câteva minute, să poată trece de această zonă.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa