"Avem de-a face cu un nativ în Gemeni. Asta îi dă zodia şi caracteristicile generale, ce împarte cu toţi Gemenii din lume: nevoia de cunoaştere, nevoia de a gândi foarte mult, de a fi o persoană foarte raţională. nevoia de a învăţa foarte multe lucruri şi de a învăţa şi pe alţii. Persoanele cu Soarele în Gemeni sunt persoane care se adaptează uşor la situaţii, sunt persoane care ştiu să poarte discuţii cu oricine, pentru că reuşesc să treacă de la un om la altul şi ştiu să discute despre diverse. Persoanele cu Soarele în Gemeni au mare nevoie de schimbare, au nevoie tot timpul să se îmbunătăţească, au nevoie să citească, să îşi pună curiozitatea la muncă. Dar asta toţi Gemenii o au!", a declarat Daniela Simulescu.
"La domnul preşedinte, în momentul naşterii, Luna era în Fecioară, ceea ce înseamnă că pe dinăuntru totul este foarte calculat, foarte organizat şi foarte disciplinat. Aceşti oameni au un tabel interior şi dacă nu e totul foarte pus la punct, ei nu se simt bine. Luna aceasta este 'micul Klaus Iohannis', care îl face să facă lucrurile într-un anumit fel. Luna în Fecioară este nemaipomenită pentru profesori de ştiinţe exacte, de aceea au şi nevoia de a găsi o structură, de a vedea lucrurile fixe, de a merge spre logică. Tocmai de aceea, el îşi va lua mereu timpul pentru a face toate calculele, înainte de a spune ceva, înainte de a face ceva. Dl Iohannis are el însuşi un profesor de fizică, de matematică, în interior. Dacă îi dai o problemă, are nevoie să o structureze, să o desfacă, pentru a-i găsi rezolvarea. De aceea, dl preşedinte este o persoană foarte practică şi pragmatică. Orice emoţie pe care o simte o trece printr-un filtru, are o sită raţională prin care analizează orice din acea emoţie. Îi plac lucrurile care trebuie rezolvate, dar are nevoie de timp, pentru că îşi pune foarte multe întrebări. Şi până nu găseşte răspuns la orice întrebare, nu va spune nimic", a mai explicat astrologul DC NEWS.
"Klaus Iohannis, introvertit. Gândeşte şi comunică precum un Rac"
"În cazul domnului preşedinte, Mercur era în Rac la momentul naşterii, ceea ce înseamnă că este foarte introvertit, gândeşte şi comunică precum un rac. O persoană cu Mercur în Rac are nevoie să comunice doar atunci când ştie că lucrurile sunt corecte şi nu afectează pe nimeni într-un mod incorect. O astfel de persoană vorbeşte mult cu el, are o lume interioară fantastică. E ca şi cum este şi profesorul şi elevul. O persoanză cu Mercur în Rac este foarte introvertită, dar caută soluţii de fiecare dată, ca să fie bine pentru toată lumea", a completat Daniela Simulescu.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Pățania unei mămici la supermarket: Verificați bonul / „Ne-am mirat de ce am plătit atât“ / foto în articol
- Un nou val de muncitori asiatici vine în România. Chestorul Bogdan Despescu: Avem 100.000 de persoane care sunt aprobate să vină / video
- S-a întâmplat astăzi - 16 aprilie. Cabinetul olandez a demisionat în masă în urma unui raport oficial
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Naomi, una dintre cele mai controversate vedete din showbiz-ul românesc, este în comă. Se zbate între viață și moarte într-o clinică din străinătate
- Prof. Dulcan, teorie interesantă despre cancer: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă
- Peștera din România veche de peste 10 milioane de ani / video
- Furtuna Renata ajunge în România. Prognoza meteo până la jumătatea lunii mai / Temperaturile scad considerabil
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu. PSD are deja variante de rezervă. Se anunță o conferință de tipul "totul sau nimic"
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”