"Donald John Trump s-a născut pe 17 iunie 1946, în Queens. Om de afaceri (miliardar), vedetă de televiziune, politician, cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, acesta și-a respectat întru totul astrograma natală. Lumea întreagă a aflat de la el însuși ora de naștere, după ce făcut public certificatul. Donald Trump este un nativ cu Soarele în Gemeni. De aici și dorința lui de a experimenta mai multe domenii, de a comunica, dar și apetența pentru lumea mediatică. Soarele făcea o conjuncție cu Uranus, aspect ce oferă îndrăzneală, nonconformism, imprevizibilitate, dar și o viziune proprie. Are Luna în Săgetător, ceea ce îl face extravagant, independent, dar și sigur că are dreptate. Careul dintre Mercur în Rac și Neptun în Balanță îl agită foarte mult, provocându-l să facă declarații grăbite, negândite, controversate și bineînțeles investiții riscante. Donald Trump s-a născut într-un moment de Lună Plină și cu o conjuncție între Venus și Saturn, aceste detalii făcând ca relațiile cu femeile din viața lui să umple paginile ziarelor de scandal" a declarat Daniela Simulescu, astrolog DCNews.
"S-a născut să aibă un destin spectaculos"
"Având ora de naștere exactă, putem observa că la gradul ascendentului se afla steaua fixă Regulus alături de Marte în Leu. Regulus este considerată cea mai norocoasă stea. Aceasta conferă poziție înaltă, privilegii și faimă, capacitatea de a conduce armate. Nu degeaba a ajuns comandantul suprem al Statelor Unite ale Americii. În plus, cei care au această stea proeminentă în harta natală, au capacitatea de a pica întotdeauna în picioare, de a câștiga indiferent de greutăți sau vremuri. Cu alte cuvinte, Donald Trump s-a născut să aibă un destin spectaculos, de netrecut cu vederea", a mai spus astrologul.
Ce urmează pentru Donald Trump
În ceea ce privește o parte din aspectele viitoare ale lui Donald Trump, Daniela Simulescu a completat că:
"Momentan, Luna sa progresată se află în Fecioară. Jupiter îi face o opoziție cu Venus natal, urmând ca Saturn să repete acelasi aspect. Toate acestea îl fac super pretențios și dispus să rupă orice parteneriat diplomatic, fără să se gândească deloc la consecințe. Anii 2020-2023 vor fi foarte intenși și obositori pentru președintele Donald Trump. Va fi nevoit să gestioneze o mulțime de crize, total neașteptate. Iar în 2021, Statele Unite ale Americii vor avea Saturn în conjuncție cu Nodul Sud, ceea ce va determina probleme în sistemul lor social".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile