Vorbim în primul rând despre trecerea Soarelui din semnul zbuciumat al Berbecului în cel pragmatic al Taurului. "Ne-am plâns de restricții, de limitări, de ceea ce se întâmplă. Timp de o lună, până când va intra în semnul Gemenilor, ne vom liniști și ne vom ocupa de treburile noastre.
Al doilea aspect important este conjuncția dintre Lună și Neptun în semnul Peștilor. În primul rând va crea confuzie, incertitudine și nesiguranță. Dar va evidenția ce contează cel mai mult: puterea gândului. Da, suntem departe de cei dragi, dar dacă ne gândim la ei, ne iertăm și dacă ne menținem speranța interioară, vom învia cu adevărat după această perioadă, indiferent de ce se va întâmpla. Oricum nu avem controlul asupra viitorului, deci nu mai are rost să ne gândim la cele mai sumbre scenarii", a declarat Daniela Simulescu, astrolog DCNews.
Tot ea ne dezvăluie și recomandările astrelor: "Dar un lucru îl putem face sigur: să fim optimiști, să ne imaginăm, să construim o lume interioară în care noi suntem bine. Energia Peștilor, în care se află cei doi aștri, este cea care oferă speranță, care nu are limite, care nu este văzută, dar este simțită. Chiar dacă nu suntem alături de oamenii apropiați, ei vor primi mesajele noastre. Iar noi putem visa cu ochii deschiși."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”