Clauza de decontare directă ar putea deveni obligatorie la achiziţionarea poliţei RCA, acest lucru urmând să reducă numărul nemulţumirilor, reclamaţiilor, petiţiilor din piaţă şi să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a rolului poliţei de asigurare RCA, dar în acelaşi timp va aduce şi o creştere a preţului poliţei RCA.
Anunţul privind implementarea clauzei de decontare directă ca fiind obligatorie a fost făcut de Nicu Marcu, preşedintele ASF, care a explicat nevoia urgentă de a aproba modificările legislative astfel încât să se rezolve disensiunile produse de poliţa RCA în piaţă.
Ca răspuns la iniţitiva ASF, majoritatea organizaţiilor şi jucătorilor din asigurări sunt de acord cu această schimbare legislativă, aceasta fiind una benefică pentru consumatori, dar în acelaşi timp cadrul de reglementare trebuie foarte bine stabilit pentru a contribui la o funcţionare bună a pieţei.
„Această decontare directă încearcă să rezolve o problemă pe care o avem în prezent. Toată lumea este obligată prin lege să aibă asigurarea RCA şi toată lumea fuge după poliţa cea mai ieftină. Cel mai adesea astfel de poliţe se dovedesc neacoperitoare la plata daunelor suferite în urma accidentelor rutiere. Preţul mic nu este garaţia serviciului bun“, a spus Daniel Apostol pentru ZF, conform Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță