Atenție, șoferi! Trafic restricţionat pe Centura Capitalei, în această noapte. Tronsonul afectat
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Traficul va fi restricționat pe Centura Capitalei. Ce tronson va fi afectat.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 0,00 - 4,00, vor avea loc lucrări de montare a grinzilor metalice pe DN Centura Bucureşti, pe tronsonul kilometric 52+100 de metri - 52+400 de metri, în zona pasajului suprateran Domneşti.  Potrivit unui comunicat de presă, din acest motiv traficul rutier va fi oprit, desfăşurându-se cu întreruperi de 30 de minute, fiind dirijat de echipaje de poliţie.

Pentru evitarea aglomeraţiei, şoferii care vor tranzita ruta autostrada A1 - autostrada A2 sunt sfătuiţi să opteze pentru Centura de Nord a Capitalei, respectiv autostrada A1 - Chitila - Mogoşoaia - Otopeni - Afumaţi - autostrada A2, scrie Agerpres.

"Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare", precizează sursa citată. 

Alte restricții în țară

Până la finalul lunii noiembrie, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 31+500 de metri - 36+150 de metri, traficul se desfășoară deviat de pe sensul către București (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu limită de viteză de 60 km/h. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.

De asemenea, începând de săptămâna aceasta, pentru aproximativ o lună, circulația este restricționată pe o bandă pe DN 1 Brașov – Ploiești, la kilometrul 140+800 metri, la ieșirea din stațiunea Predeal, județul Brașov, în zona pasajului la calea ferată, pentru efectuarea lucrărilor de refacere a structurii rutiere de pe pod. Traficul va fi dirijat prin semafoare.

Vezi și: Lovitură pentru șoferii care încalcă legea: Nici nu vor ști când sunt prinși! Amenzi-”surpriză”, de necontestat, cu dovada VIDEO

 Ce faci când vezi şoferi agresivi sau care încalcă legea. Titi Aur şi Virgil Mihailovici, sfaturi pentru cei corecţi: În străinătate, asta fac oamenii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel