Poliţiştii Capitalei au prins în flagrant patru bărbaţi după ce au sustras bani şi carduri bancare de la un bărbat de 77 de ani, în timp ce se aflau în incinta unui hipermarket din Buzău, după care au retras de la bancomat suma de 4.000 de lei.
"Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani, la scurt timp după ce au sustras bani şi carduri bancare din borseta unui bărbat de 77 de ani, după care au retras de la bancomat o sumă de bani, prejudiciul total creat fiind estimat la 6.000 de lei", informează un comunicat al DGPMB transmis, miercuri, Agerpres.
Bărbaţii erau supravegheaţi
"Poliţiştii au trecut la supravegherea celor în cauză, aceştia fiind prinşi în flagrant la data de 7 iulie, în jurul orei 12,30, în municipiul Buzău, la scurt timp după ce au sustras un portofel cu acte, bani şi carduri bancare, din borseta unui bărbat, în vârstă de 77 de ani, în timp ce se aflau în incinta unui hipermarket şi au efectuat tranzacţii frauduloase prin folosirea neautorizată a două dintre cardurile sustrase, retrăgând în numerar de la bancomate suma de 4.000 de lei", arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic, cu trei bărbaţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană