Augustin Zegrean lămurește situația despre DIZOLVAREA Parlamentului. ”Este practica CCR”
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
În aceste zile, se derulează mai multe scenarii privind instalarea noului Guvern PNL. 

Alegerile anticipate pot fi declanșate de președinte după dizolvarea Parlamentului, în cazul în care învestirea unui nou Guvern pică la votul în Parlament de două ori.

Despre scenariul în care Ludovic Orban ar putea fi desemnat de mai multe ori pentru funcția de prim-ministru, și deci de a forma Guvernul, a vorbit fostul judecător constituțional Augustin Zegrean:

”Președintele poate să facă aceeași propunere și a doua oară, numai că dacă pică și de această dată aceeași propunere, nu poate trece la dizolvarea Parlamentului, pentru că, așa cum este redactat textul Constituției, este clar că trebuie să fie o altă propunere, pentru că se vorbește de două propuneri succesive. Ori, două propuneri succesive nu presupune că este vorba de aceeași persoană. Ca să fie limpede: poate să-l propună de câte ori dorește și poate să pice de cinci ori, dar asta nu declanșează procedura de dizolvare a Parlamentului. Ca să ajungem la alegeri anticipate trebuie să fie două propuneri diferite. Este și practica CCR într-o altă situație, când premierul propune o persoană pentru a fi ministru, iar președintele poate să o refuze și CCR a spus, în repetate rânduri că a doua propunere nu poate fi aceeași persoană”, a declarat Augustin Zegrean, la Realitatea Tv, miercuri după amiaza.

Judecătorul Augustin Zegrean a mai precizat că nu există nicio interdicție ca președintele să nominalizeze a doua oară aceeași propunere de premier. Totodată, despre dizolvarea Parlamentului, Augustin Zegrean afirmă că ”președintele nu este obligat să dizolve Parlamentul dacă pică două propuneri consecutive”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel