Augustin Zegrean a explicat că, potrivit Constituției, președintele Klaus Iohannis nu este obligat să desemneze drept candidat la funcția de premier pe omul propus de formațiunea care s-a clasat pe prima poziție în alegeri dacă formațiunea respectivă nu a obținut și o majoritate absolută din totalul mandatelor în noul Parlament.
"Astăzi, noi nu avem un astfel de partid, niciun partid nu poate asigura votul de încredere al Guvernului decât dacă se aliază cu alte partide. În cazuld e față, președintele poate să propună pe oricine cu condiția să poată justifica cât de cât posibilitatea ca acea propunere să devină prim-ministru prin acordarea votului de încredere", a declarat Augustin Zegrean, în direct pe B1 TV.
Care ar fi variantele pe care le are la dispoziție președintele Klaus Iohannis, după consultări?
"Eu cred că ce va face astăzi Președintele, după aceste consultări, va da un timp de gândire participanților la consultări, pentru că încă Parlamentul nu a fost convocat. Cel care va fi desemnat să facă Guvernul trebuie să aibă la dispoziție 10 zile, dacă nu se reunește Parlamentul și nu se constituie până atunci, unde își depune el programul și lista de guvernare?
Nu e nicio grabă, oricum ar trebui analizate lucrurile la pachet. Adică, dacă astăzi desemnează o persoană, va trebui să și convoace de urgență Parlamentul. Președintele are la dispoziție 20 de zile, înțeleg că astăzi s-a dat rezultatul final al alegerilor, deci de astăzi Președintele are la dispoziție 20 de zile să convoace Parlamentul nou ales. Și formarea noului Parlament durează vreo trei zile pentru că înainte de a se trece la jurământ trebuie să facă validarea mandatelor și aia durează un pic, pentru că fiecare mandat este însoțit de un dosar și acolo de multe ori sunt foarte multe contestații, și bănuiesc că și de data aceasta vor fi, pentru că sunt multe contestații respinse de BEC care vor fi reformulate la Comisia de validare", a completat el.
Încalcă Klaus Iohannis Constituția, dacă nu desemnează un premier de la PSD?
"Nu există obligația aceasta. Constituția este aici cât se poate de clară, numai cine nu vrea n-o înțelege. Dacă un partid sau o formațiune, o alianță obține 50+1% din numărul total al mandatelor, atunci nu mai se pune problema de consultări și Președintele se consultă doar cu acel partid sau alianță și pe cine propune acela este prim-ministru. Este logic.
Dacă aceia au 50+1%, indiferent pe cine ar propune Președintele nu trece fără votul lor. Aici e logica și e cât se poate de simplu. Președintele, în situația aceea, trebuie să dea mandatul la cei care au atât, pentru că aceia vor asigura votul de încredere a Guvernului. Astăzi, noi nu avem un astfel de partid, niciun partid nu poate asigura votul de încredere al Guvernului, decât dacă se aliază cu alte partide. Alianțele acestea, la noi, știți foarte bine cum sunt. Sunt la muchie, deci Președintele poate să propună pe oricine cu condiția să poată justifica cât de cât posibilitatea ca acea propunere să devină prim-ministru prin acordarea votului de încredere", a mai spus Augustin Zegrean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor