Austeritate și concedieri. Elena Cristian, dezvăluiri în direct: Este un mod de a acoperi anumite decizii din acest an
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Elena Cristian, despre relaxarea măsurilor de restricție din pandemie.
Elena Cristian, despre relaxarea măsurilor de restricție din pandemie.
Elena Cristian, redactor șef DC Business, a explicat ce se va întâmpla în 2021, în România, din punct de vedere economic. 

Elena Cristian, redactor șef DC Business, a intervenit în direct la România TV unde a vorbit despre planul de austeritate al autorităților pentru 2021. 

”Nu avem încă un buget pe 2021. Probabil că în două săptămâni vom avea un proiect de buget, va fi o primă lectură, iar un buget aprobat am putea avea la finele lunii februarie. Până atunci este greu să spunem ce se va întâmpla în acest an. Este greu să spunem dacă în acest an vor fi majorate pensiile, dacă vor fi tăiate veniturile, dacă vor fi făcute concedieri pentru că toate aceste lucruri vor fi prinse acolo. Aceste discuții cu reducerea aparatului bugetar, cu criterii de performanță, cu schimbări majore, au existat aproape la fiecare instalare de Guvern. Au venit mulți în plus, mulți cu salarii mari. Salariul mediu din sistemul bugetar este cu 37% mai mare decât salariul mediu din sistemul privat, ceea ce înseamnă că la stat este foarte bine. În pandemie, în perioada stării de urgență, în perioada stării de alertă, nu au fost niciun fel de reduceri de venituri în aparatul de stat. Chiar dacă s-a lucrat de acasă sporul de antenă și alte sporuri de venit au existat în continuare pentru că era campanie electorală. Eu nu militez pentru reducerea veniturilor, eu militez pentru un regim echitabil, pentru toată lumea. Dacă la privat s-a redus și au fost un milion de contracte suspendate, șomaj tehnic, 75% din salariu, venituri reduse, la stat veniturile au fost integrale doar pentru că era campanie electorală. Acum se tot spune că se lucrează la două legi, noua lege a pensiilor, legea salarizării, dar este un mod de a acoperi anumite decizii ce se vor lua în acest an. În acest an este mai mult ca sigur că nu se vor majora pensiile deloc, nici măcar acel 8% promis în programul de guvernare. Pentru salarii, se vor plafona. Doar salariile pentru că veniturile se vor reduce. Există instituții unde sporurile reprezintă până la 45% din venit. Multe dintre aceste sporuri vor dispărea. O tăiere semnificativă”, a declarat Elena Cristian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel