Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial în tenisul profesionist, a ţinut să-i felicite pe responsabilii Australian Open pentru modul în care au reuşit să organizeze primul turneu de Mare Şlem al anului, în condiţiile pandemiei de coronavirus, scrie Agerpres.
"Acest turneu a fost un succes. Trebuie să mulţumim Federaţiei australiene de tenis pentru organizare, care nu a fost deloc uşoară. A fost mare provocare şi pot fi mândri", a declarat Djokovic, care a cucerit al nouălea său trofeu la Melbourne, după o finală câştigată în trei seturi, 7-5, 6-2, 6-2 în faţa rusului Daniil Medvedev.
Campionul sârb a avut cuvinte de laudă şi la adresa învinsului său din finala de duminică. "Îmi place mult Daniil, atât ca persoană, cât şi ca jucător. Este unul dintre cei mai dificili adversari pe care i-am înfruntat pe parcursul carierei mele. Este doar o chestiune de timp până când va câştiga primul său turneu de Mare Şlem", a spus "Nole".
O carieră de succes
La 33 ani, Novak Djokovic şi-a trecut în palmares al 18-lea titlu de Mare Şlem, apropiindu-se la două succese de recordul pe care îl deţin rivalii săi Riger Federer şi Rafael Nadal, ambii cu câte 20 de trofee majore
Medvedev, care venea după o serie de 20 de victorii consecutive în circuit, a recunoscut că nu a fost una dintre cele mai bune zile ale sale, însă speră ca în curând să-şi treacă în palmares un titlu de Grand Slam, după ce a pierdut a doua sa finală majoră (în 2019, rusul a fost învins de Rafael Nadal în ultimul act la US Open).
"Nu este niciodată uşor să vorbeşti imediat după ce ai pierdut o finală de Mare Şlem, Însă voi încerca să dau tot ceea ce am mai bun pe teren", a afirmat tenismanul rus, care a dezvăluit şi modul în care a fost tratat de Djokovic la începuturile carierei sale.
Antrenament alături de Novak Djokovic
"M-am antrenat prima oară alături de Novak când eram pe locul 500-600 în lume, la Monaco. El era deja numărul unu şi câştigase Wimbledonul. M-am gândit că nici nu va vorbi cu mine, pentru că tipul era ca un zeu pentru mine. Însă mi-a pus întrebări şi a vorbit cu mine ca şi cu un prieten. Am fost foarte surprins", a povestit Medevedev, numărul 4 mondial, care l-a felicitat pe sârb pentru trofeul cucerit la Melbourne.
Openul Australiei, care a debutat cu trei săptămâni mai târziu faţă de data sa obişnuită, s-a desfăşurat anul acesta în condiţii speciale, din cauza pandemiei. Jucătorii veniţi din străinătate au fost obligaţi să intre în carantină cu 14 zile înainte de startul competiţiei. În timp ce unii s-au putut totuşi antrena cinci ore zilnic, alţii nu au putut face acest lucru, fiind obligaţi să rămână izolaţi total, după ce în avioanele în care au călătorit spre Australia au fost depistate persoane pozitive la Covid-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro