BACALAUREAT 2020. Un elev a răbufnit după apariția Antoniei Pup: Ce vom face cu diploma când tot continentul va afla dimensiunea dezastrului?
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
bac
bac
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Antonia Pup, a spus, luni seară, că examenul de bacalaureat trebuie să se dea chiar dacă ne confruntăm cu o situație fără precedent: criza generată de coronavirus. În replică, Bogdan, un elev de clasa a XII-a i-a dat o replică prin intermediul DC News și a explicat de ce, în viziunea sa, examenul trebuie eliminat în acest an.

”Va scriu referitor la decizia amanarii sau anularii examenelor nationale. As dori sa imi exprim cat se poate de nuantat opinia in ceea ce priveste acest subiect si sa solicit clarificarea unor aspecte „extra” referitoare la acest subiect.

Sunt elev in clasa a XII-a la un colegiu renumit din țară. Sunt fost olimpic national la Limba si Literatura romana si am fost admis conditionat la una din cele mai bune facultati de drept din UK, din Europa si din lume.

Incep prin a-mi exprima profunda dezamagire fata de aparitia de aseara a reprezentantei elevilor la emisiunea domnului Mihai Gadea. Drept urmare, mi-as dori sa aprofundez putin argumentele acesteia, lipsite de substanta, usor de negat si fara aplicatie intr-o astfel de situatie exceptionala, care necesita, cu siguranta, masuri exceptionale.

Nu pot sa trec nepasator peste faptul ca organizatia pe care o reprezinta Antonia, presedintele CNE, se autointituleaza drept aparator al drepturilor elevilor.

In aparitia de aseara, am sesizat cu usurinta faptul ca aceasta asociatie nu reprezinta nici pe departe majoritatea elevilor din sistemul actual, ci interesele proprii si ale unei minoritati care nu dispune de nicio competenta de logica a argumentarii, argumentele lor fiind nesustenabile, iar inlantuirea ideilor lasand, de altfel, de dorit.

Acest lucru m-a dezamagit profund.

Motivul „lumii pe dos” nu e prezent doar in randul celor care conduc, ci e omniprezent in toate activitatile conduse de cei care se presupune ca ar trebui sa ne apere drepturile. Sustinerea examenelor nationale la termenul initial este departe de a fi in conformitate cu realitatea in aceste momente.

Sustinerea acestora nu doar ca ar crea un haos total, dar ar consacra sistemul educational romanesc drept un exemplu concret de „ASA NU!”, diminuand si mai mult credibilitatea acestui acestuia, va nega principiile pe care se intemeiaza o democratie, dar cel mai important, va pune sub semnul ambiguitatii valoarea diplomei pe care se presupune ca o vom obtine.

Ce vom face cu aceasta diploma cand tot continentul va afla de dimensiunea dezastrului din spatele desfasurarii acestor examene, despre presiunea in care s-a desfasurat acest examen (timpul de asteptare in vederea trierii candidatilor, neigienzarea corespunzatoare a salilor de examen), dar ce facem daca un singur elev se va imbolnavi, mai devreme sau mai tarziu, de acest virus, drept urmare participarii la acest examen?

Desi sunt admis conditionat pe baza mediei de la examenul de bacalaureat, sunt constient ca valoarea acesteia va fi una indoielnica si nu imi va garanta un loc la acea facultate. Mai mult, multe state au gasit solutii si pentru aceasta problema si au decis echivalarea pe baza altor criterii. Cu siguranta, universitatile de prestigiu nu vor fi de acord nici cu gradul diferentiat de dificultate a celor doua examene, de la profil real sau uman.

Cu toate ca o parte din materie a fost eliminata, aceasta a fost inlocuita cu itemi de o dificultate mult superioara celei aplicarii a 5 formule din materia lipsa(cel putin la matematica). La limba romana, au fost eliminate doua opere a caror probabilitate de a fi incluse in subiectul de bacalaureat era de mai putin 1%.

Daca la profil real, dificultatea la matematica ramane o problema, la profil uman s-a eliminat jumatate din materia de la istorie, iar acest lucru nu va reusi sa diferentieze in mod corespunzator rezultatele finale ale candidatilor si va ridica neclaritati la nivelul admiterii acestora in unitatile de invatamant superioare.

Privind in ansamblu, putem lua ca exemplu testele de antrenament la matematica de la profilul de stiinte ale naturii, a caror nivel de dificultate nu doar ca este similar celui de la matematica-informatica, ba chiar il depaseste in anumite variante, neexistand niciun grad de comparatie intre acestea si subiectele de examen din anii precedenti! Mai mult, acest examen nu se va putea sustine la data stabilita deoarece lectiile online in aceasta perioada nu doar ca au inceput tarziu( abia la sfarsitul lunii aprilie),in majoritatea cazurilor, dar s-au desfasurat doar pentru a putea fi trecute in condica profesorilor.

Realitatea este ca aceste lectii, in cazul majoritatii elevilor, nu s-au desfasurat corespunzator, si nu pot fi (in acest context) comparate cu orele de la clasa.

In plus, o alta dezamagire a multor colegi este ca aceste examene vor permite admiterea unor elevi cu un nivel de pregatire neconform cu realitatea. Totusi, de ce, la rugamintile exasperate ale elevilor, CNE si nici alte institutii abilitate in aceasta privinta nu au produs nicio schimbare in vederea sustinerii unor teste standardizate de-a lungul anilor de studiu, care sa ofere un grad mai mare de certitudine in vederea diferentierii corecte a elevilor?

Tocmai de aceea, timpul nu ne mai ofera acum posibilitatea schimbarii acestor aspecte, iar masurile trebuie luate corespunzator si in conformitate cu realitatea! Ne plangem de nedreptati si de incompetenta, dar am fost inconjurati de aceastea ani la rand! Niciodata nu s-a pus problema admiterii, ci a mentinerii elevilor pe parcursul studiilor, lucru care a scos la iveala incapacitatea unor elevi cu note mari la bacalaureat de a se mentine pe parcursul facultatii. De ce nu luam in considerare si aspectul admiterii pe baza notelor din liceu a elevilor din Republica Moldova, care acum se pot inscrie fara constrangeri la unitatile de invatamant superioare din Romania? De ce nu privim in perspectiva?

Nu voi mai inlantui aspecte ce tin de sanatatea psihica, fizica si integritatea persoanei. Daca aceste presupuse masti nu vor oferi gradul de protectie necesar, fiind oferite doar in scopul salvarii aparentelor, ele fiind de o calitate indoielnica si neasigurand minimul de confort sau protectie? Fara indoiala, sustinerea examenelor la acest moment nu este posibila! Discutia poate incepe doar atunci cand se va lua in considerare aspectul (cel putin) al amanarii!”, ne-a scris Bogdan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel