Eliminarea definitivă a examenului de bacalaureat în România ar fi o soluție pentru învățământ. Poate ar trebui să se ia în considerare doar testarea de-a lungul anilor de şcoală, iar la final, să se facă o medie care să echivaleze cu o diplomă de bacalaureat necesară admiterii la facultate. Elevii ar putea intra la facultate pe baza unui examen, nu pe baza unui dosar. Mai sunt țări care au renunțat la bacalaureat.
Șomer cu diplomă de bacalaureat
Am discutat acest subiect cu Prof. Emerit Mihai Coman.
"Am susținut demult că bacalaureatul nu mai are nicio rațiune. Avea în secolul XIX. Acum bacalaureat nu-ți garantează decât că ești șomer cu diplomă. Acest examen nu ne spune nimic în plus decât ne-ar spune diploma la terminarea liceului cu mediile la materiile respective. Mai apare o nouă notă la o materie pe care ai absolvit-o cu o anumită medie în anii de liceu. Ai făcut limba română patru ani și ai media x", a spus Prof. Emerit Mihai Coman pentru DC News.
Faptul că susținem examenul de bacalaureat ar putea arăta neîncrederea pe care o avem în profesori. Adică nu avem încredere că elevii sunt la un anumit nivel, așa cum o arată mediile din liceu, dar avem încredere într-un examen la care un elev poate claca date fiind emoțiile, chiar dacă a învățat patru ani. Bacalaureatul arată că nu-i considerăm corecți pe profesori, motiv pentru care avem nevoie de o altă verificare, plus supraveghere video și audio.
"Bacalaureatul nu a funcționat așa cum trebuia să funcționeze, ca un barometru al calității pregătirii. Dacă nu a funcționat așa... este un eșec, dacă este un eșec, nu văd nicio dramă să renunțăm la examenul de bacalaureat", a mai spus, recent, Prof. Emerit Mihai Coman pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc