Banciu, amendat: I-au dat și lui Mănăstire pentru o emisiune cu Băsescu
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Radu Banciu
Radu Banciu
Radu Banciu a discutat, în ediția de joi a emisiunii „Lumea lui Banciu” de la B1 TV, despre cea mai recentă amendă pe care a primit-o.

Constatând încălcări ale legislației audiovizualului, membrii Consiliului au decis sancționarea postului B1 TV cu amendă de 10.000 lei pentru că, în emisiunea „Lumea lui Banciu" din data de 30.01.2020, radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 47 alin. (3) și nici pe cele ale art. 67 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, iar în emisiunea „Dosar de politician", ediția din 02.02.2020, a încălcat dispozițiile art. 67 și pe cele ale art. 70 din Codul audiovizualului.

„Ca să nu îi mai țin în suspans pe telespectatorii care nu au aflat încă, veștile sunt bune dinspre Consiliul Național al Audiovizualului. A fost, într-adevăr, ședință și a estimat, de această dată, că discursul, mesajul și în general modul în care am reliefat în ultimele ediții cazul Ditrău nu a ieșit din tiparele unei emisiuni de televiziune de genul acesta. Chiar am avut niște mesaje cum că, de data aceasta, ai fost mai soft. Nu au avut foarte multe de obiectat. (...) Au fost puține obiecții ale membrilor CNA. În aceste condiții, negăsind practic niciun cusur emisiunilor despre Ditrău, mi-au acordat o amendă de 5.000 lei. Putem să spunem că totul a decurs ca la carte. (...) I-au dat și lui Mănăstire 5.000 pentru o emisiune cu Traian Băsescu. Și sigur cele 5.000 subsemnatului", a spus Radu Banciu.

„Ca să o lămurim: când deschid gura în această emisiune e de 5.000", a mai zis Banciu.

„M-a întrebat cineva astăzi: domnule Banciu, cam pe unde sunteți cu amenzile? Record mondial. Cine le mai știe?", a adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel