Banderola de căpitan al naţionalei Portugaliei a lui Cristiano Ronaldo, scoasă la licitaţie pentru a ajuta un copil bolnav
Autor: Andrei Itu pe 30 Martie, 17:56 | Fotbal

Banderola de căpitan al naţionalei Portugaliei a lui Cristiano Ronaldo, scoasă la licitaţie pentru a ajuta un copil bolnav

Banderola de căpitan al naţionalei Portugaliei aparţinând lui Cristiano Ronaldo, aruncată sâmbătă de acesta pe gazonul stadionului din Belgrad la meciul cu Serbia, din preliminariile CM 2022 din Qatar, a fost scoasă la licitaţie pentru a ajuta un copil bolnav.

Conform France Football, unul dintre oamenii de ordine aflaţi pe marginea terenului a luat banderola şi s-a adresat unui post tv sportiv cu ideea de a o scoate la licitaţie. Cu banii strânşi urmează să fie ajutat un copilaş de doar şase luni care suferă de atrofie a coloanei vertebrale şi de asemenea, să fie susţinut tratamentul acestuia, care se ridică la peste două milioane de euro.

Canalul tv Sport Klub a organizat vânzarea după ce a verificat autenticitatea banderolei pe site-ul de licitaţii Limundo.com. La câteva ore după licitaţie, banderola ajunsese deja la suma de 700.000 de dinari (aproximativ 6.000 de euro), în timp ce site-ul a invitat, de asemenea, oameni să ajute copilul donând direct organizaţiei de caritate care se ocupă de acest caz.

Cristiano Ronaldo rămâne căpitanul naţionalei de fotbal a Portugaliei, deşi într-un moment de furie a aruncat banderola la finalul meciului cu Serbia (2-2) din preliminariile Cupei Mondiale 2022, declara luni selecţionerul Fernando Santos într-o conferinţă de presă.

'Este un căpitan exemplar pentru noi toţi (...), un exemplu naţional', a spus Fernando Santos. La ultima fază a meciului de la Belgrad, Cristiano Ronaldo a profitat ieşirea hazardată a portarului gazdelor şi a trimis balonul spre plasă. Fundaşul sârb Stefan Mitrovic a intervenit în extremis şi a respins mingea, însă aceasta depăşise deja linia porţii, aşa cum au arătat reluările video.

În lipsa asistenţei video pentru arbitraj (VAR) care ar fi permis analizarea fazei, arbitrii au decis că nu a fost gol. Furios, Ronaldo a părăsit terenul înainte de fluierul final, după ce a primit şi un avertisment, aruncându-şi pe gazon banderola de căpitan. Arbitrul întâlnirii, olandezul Danny Makkelie, a declarat luni pentru ziarul portughez A Bola că le-a cerut scuze selecţionerului lusitan Fernando Santos şi jucătorilor echipei sale pentru greşeala comisă.

'Ca brigadă de arbitri, întotdeauna muncim mult ca să luăm deciziile potrivite. Când ajungem în atenţia presei din acest motiv, nu suntem deloc fericiţi', a explicat Makkelie. Portugalia va întâlni marţi seara Luxemburgul în deplasare, tot în preliminariile CM 2022, notează Agerpres.

Fotbal Vezi toate articolele
Crossuri parteneri