La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Guvernul României a aprobat, astăzi, alocarea sumei de 148.776.000 de lei, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021.
Fondurile au fost alocate pentru 17 judeţe, afectate de calamităţile naturale, respectiv pentru 243 de unităţi administrativ-teritoriale lovite de ploile torenţiale, însoţite de descărcări electrice, din ultima perioadă.
"Vijeliile şi furtunile puternice din ultima perioadă au distrus drumuri, străzi, căi de acces şi de legătură între comunităţi, iar refacerea acestora este urgent necesară", a conchis ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Astfel, creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă şi caracterul torenţial al ploilor au produs inundaţii şi pagube materiale pe raza teritorială a unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu-Mare, Tulcea şi Vrancea.
În funcţie de solicitările UAT-urilor afectate de inundaţii, fondurile alocate vor fi utilizate pentru refacerea de străzi, drumuri, poduri şi podeţe. Se va realiza decolmatarea şanţurilor şi refacerea şi consolidarea malurilor prăbuşite ale râurilor. Reţelele de apă şi staţiile de epurare a apei au fost, de asemenea, deteriorate de inundaţii şi vom oferi sprijin guvernamental pentru remedierea situaţiei. Din fondul guvernamental vom finanţa reabilitarea a 1.085 de obiective afectate de calamităţi naturale.
Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către autorităţile administraţiei publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din judeţele afectate. Conform procedurii legale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va centraliza proiectele de Hotărâri de guvern întocmite la nivelul Instituţiilor Prefectului pentru calamităţile naturale produse în ultimele săptămâni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro