BANI de la stat pentru ROMÂNII afectați de CRIZĂ. Ponta: SUMA pe care o vor primi
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Românii afectați de criza provocată de coronavirus ar putea primi un ajutor de la stat.

"Cred că în România, în acest moment şi după perioada aceasta de criză şi în lunile care urmează, vor fi mulţi oameni care vor fi sub nivelul minim de supravieţuire. Pensiile nu vor creşte, au rămas fără salarii, toate preţurile cresc. (...) Am profitat de faptul că în Spania s-a adoptat deja legea privind venitul minim vital cu o schemă destul de simplă.

S-a stabilit, în Spania, cine câştigă mai puţin de 200 de euro pe cap de membru al familiei. Cine câștigă mai puţin de 200 de euro primeşte de la stat, pe toată durata în care are acest venit minim, o diferenţă de 465 de euro. În România, putem să le facem undeva mai jos şi noi am calculat că, la 300 de euro, este suficient şi în felul acesta oamenii pot trece peste criză. În momentul care au un loc de muncă mai bine plătit, un alt venit, nu mai primesc acest ajutor", a spus Victor Ponta, la Antena 3.

"Am vorbit cu PSD.  (...)  Şi USR şi UDMR şi ceilalţi vor susţine. PNL se opune, dar nu ştim de fapt de ce se opun pentru că e datoria lor să aibă grijă, alături de noi, de această categorie extrem de afectată. (...)  Noi depunem proiectul de lege. Sunt convins că va trece prin Parlament. Cred că toate partidele, cu excepţia PNL, îl vor vota. Sigur, va ataca domnul Iohannis la CCR, dar nu este nimic neconstituţional şi vom reuşi, până la 1 septembrie, să-l punem în practică", a mai spus Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel