UPDATE: Totul ar fi pornit de la o şicanare în trafic.
Poliţia a fost alertată, joi, prin apel la 112, că între doi conducători auto a avut loc o altercaţie în urma unei şicanări în trafic, aceştia lovindu-se reciproc cu un obiect contondent, respectiv un obiect ascuţit, informează Poliţia Capitalei.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiilor 12 şi 23 Poliţie, precum şi echipaj de prim-ajutor.
"Din primele date a rezultat faptul că cei doi conducători auto s-ar fi şicanat în trafic, iar la o intersecţie, din zona unui parc, au coborât din autoturisme şi după un schimb de replici s-au lovit reciproc", arată sursa citată.
Bărbaţii au fost identificaţi şi vor fi audiaţi.
Cercetările sunt efectuate de Secţia 23 Poliţie în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept, scrie Agerpres.
- ştirea iniţială -
Conform Antena 3, incidentul a avut loc pe strada Liviu Rebreanu, în urma unei altercaţii între mai multe persoane. Bărbatul înjunghiat primeşte îngrijiri medicale la faţa locului, în timp ce criminaliştii care au ajuns la faţa locului au început deja ancheta, pentru a stabili cine l-a înjunghiat şi în ce circumstanţe.
Zona unde a avut loc incidentul este închisă traficului rutier până la finalizarea anchetei la faţa locului.
Bărbatul înjunghiat are vârsta de 30 de ani. Medicii SMURD îi oferă îngriji medicale la faţa locului, rana fiind destul de gravă, relatează sursa citată.
Poliţiştii vor deschide dosar penal pentru tentativă de omor, dar dacă bărbatul va deceda, încadrarea se va schimba şi va trece la omor calificat.
Poliţiştii stau de vorbă cu mai multe persoane care se aflau în zonă la momentul incidentului pentru a afla cum s-a produs altercaţia.
Vom reveni cu detalii.
Copil înjunghiat în Sibiu
Un copil în vârstă de 12 ani a fost înjunghiat în parcarea unui centru comercial din localitatea sibiană Şelimbăr, persoanele implicate în incident fiind identificate şi duse la audieri, mai scrie Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, în urma unui apel la 112, la faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi, precum şi luptători de la Serviciul Acţiuni Speciale.
"Din primele date şi informaţii de la faţa locului, se pare ca în altercaţie ar fi fost implicate peste 20 de persoane, din Blăjel şi Brateiu, pe fondul unui conflict mai vechi. În urma conflictului, un copil de 12 ani a fost transportat la spital cu multiple plăgi înjunghiate", precizează IPJ Sibiu.
Conform aceleiaşi surse, persoanele implicate în conflict au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, pentru a fi audiate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor