Bărbat rănit în urma unui incendiu ce i-a cuprins locuința
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale urgente după ce locuința sa a fost cuprinsă de flăcări, la Vaslui. 

Un bărbat a suferit arsuri de gradele II şi III, fiind găsit în stare de inconştienţă de pompierii chemaţi să intervină la incendiul izbucnit, vineri noaptea, în locuinţa sa din municipiul Vaslui, scrie Agerpres. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, incendiul a avut loc într-o garsonieră situată la etajul al patrulea al unui bloc din fosta zonă industrială a oraşului.

Inconștient, intoxicat și cu arsuri

"La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta într-o garsonieră aflată la etajul al patrulea al unui imobil situat pe strada Metalurgiei. În locuinţă a fost găsit proprietarul garsonierei, care se afla în stare de inconştienţă, era intoxicat cu monoxid de carbon şi suferise arsuri. Victima, o persoană de sex masculin în vârstă de 44 ani a primit primele îngrijiri medicale la bordul ambulanţei de terapie intensivă mobilă (TIM), după care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fiind diagnosticată cu arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 12% din suprafaţa corpului. De asemenea, victima a fost diagnosticată cu arsuri ale căilor aeriene superioare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Întrucât victima a suferit arsuri la nivelul feţei şi la nivelul căilor respiratorii, s-a luat decizia transferului la o unitate medicală specializată în tratamentul arsurilor din municipiul Iaşi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel