Bărbatul care a omorât şapte pacienţi la Săpoca nu a avut discernământ
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
spital
spital
Bărbatul internat la Spitalul Săpoca, care a omorât șapte persoane la jumătatea lunii august 2019, nu a avut discernământ la momentul comiterii faptelor, susțin autoritățile. 

Bărbatul de 38 de ani internat la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca pentru etilism cronic, care în noaptea de 17 spre 18 august 2019 a lovit cu un stativ metalic pentru perfuzii 13 pacienţi, dintre care şapte au decedat, nu a avut discernământ în momentul comiterii faptei, pe fondul unor crize epileptice, a stabilit Comisia de expertiză neuropsihiatrică, scrie Agerpres. 

Bărbatul urma să fie trimis în judecată pentru infracţiunea de omor calificat, tentativă la omor calificat şi distrugere, dar în urma expertizei va fi internat pe o perioadă nedeterminată la Secţia Ojasca a Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca.

"Autorul faptelor nu răspunde penal, Parchetul a primit raportul de expertiză neuropsihiatrică, comisia a stabilit că acesta a săvârşit fapta fără discernământ, pe fondul unor crize epileptice şi a unor afecţiuni preexistente", a declarat joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Parchetului, primul procuror-adjunct Valerică Văsâi.

Procurorii ar putea solicita o contra-expertiză 

Potrivit sursei citate, procurorii vor trimite raportul spre confirmare la Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", care ar putea solicita o contra-expertiză.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au stabilit iniţial că în noaptea de 17 spre 18 august 2019, L.N. în vârstă de 38 de ani, ce se afla internat voluntar în Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Săpoca datorită unor afecţiuni medicale cauzate de consumul de alcool, cu un stativ metalic pentru perfuzii, a lovit trei pacienţi din acelaşi salon, care au decedat. Cu acelaşi obiect, acesta a mai lovit alţi 10 pacienţi din saloanele învecinate, patru dintre aceştia decedând ulterior.

Bărbatul a încercat să fugă din spital 

După comiterea faptei, bărbatul a încercat să părăsească spitalul, fiind însă prins şi imobilizat de un echipaj de poliţie aflat într-o altă misiune în acest loc.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de lângă Tribunalul Buzău, pe data de 20 august 2019, în cadrul aceluiaşi dosar, procurorii au dispus extinderea urmăririi penale in rem, sub aspectul infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, fapte in legătură cu activitatea desfăşurată de către angajaţi din cadrul unităţii spitaliceşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel