Barcelona - Real Madrid. Ce se întâmplă cu marele meci după violențele din Catalonia
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
La Liga a cerut miercuri Federaţiei spaniole de fotbal ca următorul Clasico, prevăzut sâmbătă 26 octombrie la Barcelona, să se joace la Madrid, după violentele manifestaţii în favoarea independenţei ce au avut loc marţi seară în Catalonia.

"Noi am cerut comitetului de competiţii al Federaţiei să se reunească şi să mute locul de desfăşurare a El Clasico la Madrid din cauza circumstanţelor excepţionale dincolo de controlul nostru", a indicat La Liga într-o declaraţie transmisă AFP.

La Liga a formulat această cerere pe baza regulamentului federaţiei referitor la cazurile de "forţă majoră".

Federaţia a menţionat că a primit această cerere şi a precizat că cele două cluburi pot trimite până luni observaţiile lor înainte de luarea unei decizii.

Calendarul actual prevede că El Clasico se va juca sâmbătă 26 octombrie, de la ora locală 13:00, pe Camp Nou din Barcelona.

Potrivit presei, partidele şi asociaţiile care militează în favoarea independenţei Cataloniei intenţionează să convoace o mare manifestaţie la acea dată la Barcelona, informează Agerpres.

Două zile după ce nouă susţinători ai independenţei Cataloniei au primit ani grei de închisoare pentru rolul lor în tentativa de secesiune din 2017, situaţia este foarte tensionată în Catalonia.

Barcelona a fost marţi seară scena unor ciocniri violente între protestatari şi poliţie.

Duel ce opune două dintre cele mai mari cluburi din lume, FC Barcelona şi Real Madrid, El Clasico este un meci urmărit în lumea întreagă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel