"Se apropie de cifra de 5 milioane de români vaccinați până la 1 iunie. E bine. Astăzi înțeleg că s-a atins cifra de 100 de mii de vaccinați, dar ca să ajungă la 5 milioane trebuie să facă 120 de mii de vaccinări pe zi și vor avea 5 milione de români vaccinați până 1 iunie, ceea ce e foarte bune. Aș atrage însă atenția că e o discrepanță între vaccinarea în mediul urban și vaccinarea în mediul rural.
Spre exemplu avem peste 2 mii de comune și avem în mediul rural doar 200 de centre de vaccinare, aici ar trebui să se lucreze mai mult și eu cred că vom avea o surpriză. Vor fi mult mai puțini români care să refuze vaccinarea decât se spune la televizor. (...) Eu cred că este o exagerare în momentul de față. Sunt convins că nu se va putea spune în România: "Intră în restaurante numai cei care s-au vaccinat". Așa ceva nu se va face, statul român nu va accepta, chiar dacă unii politicieni bat câmpii și spun că vor merge la restaurant doar cei care s-au vaccinat. În schimb, patronii vor organiza filtre la intrare în restaurant și vor spune: "Dumneata ai vaccin, poftim. Dumneata ai test PCR negativ, poftim. Dumneata ai test antigen care arată că ai avut boala, poftim. Dumneata nu ai nimic, nu intri în restaurant, frate!" Nu îmi poți să îmi ceri mie ca pentru că tu nu ai făcut niciunul din lucrurile astea, eu să fiu în riscul de a mă îmbolnăvi. probabil și la nunți se va proceda la fel.", a declarat Traian Băsescu la RealitateaPlus.
Reamintim că premierul Florin Cîțu a anunțat că dacă vom avea 5 milioane de cetățeni vaccinați anti-COVID, de la 1 iunie am putea să ne bucurăm de o relaxare a restricțiilor. Măsuri de acest gen au fost deja anunțate, dar deocamdată doar pentru persoanele vaccinate.
VEZI ȘI: Restaurante deschise doar pentru vaccinați. Cîțu, precizări
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema