Bayern Munchen - Atletico Madrid, scor neverosimil în Liga Campionilor. VEZI GOLURILE
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Lewandowski, desemnat cel mai bun jucător din 2021, peste Messi și Salah, la Premiile The Best FIFA
Lewandowski, desemnat cel mai bun jucător din 2021, peste Messi și Salah, la Premiile The Best FIFA
Bayern Munchen, deţinătoarea trofeului, a surclasat-o pe Atletico Madrid cu scorul de 4-0, miercuri seara, pe teren propriu, în primul său meci din Grupa A a Ligii Campionilor la fotbal

Bavarezii s-au impus prin golurile marcate de Kingsley Coman (două), Leon Goretzka şi Corentin Tolisso. Bayern a ajuns la 12 victorii consecutive în Champions League.

Şi Atalanta a câştigat cu acelaşi scor, 4-0, dar în deplasare, în faţa formaţiei daneze Midtjylland, aflată la debutul său în competiţie. Liverpool a întrecut-o pe Ajax la Amsterdam cu 1-0, prin autogolul lui Tagliafico.

Ajax a avut mai multe ocazii, printre care şi o bară (Davy Klaassen). Romelu Lukaku a marcat în al nouălea meci consecutiv pentru Inter şi i-a salvat pe nerazzurri de la eşec, pe teren propriu, cu Borussia Moenchengladbach, 2-2.

Belgianul a reuşit o dublă (49, 90), în timp ce pentru oaspeţi au punctat Ramy Bensebaini (63 - penalty) şi Jonas Hofmann (84). Manchester City a dispus de FC Porto cu 3-1, după ce dragonii au deschis scorul prin Luis Diaz (14).

City a egalat rapid prin Sergio Aguero (20 - penalty), Ilkay Guendogan i-a adus pe cetăţeni în avantaj (65), din lovitură liberă, iar spaniolul Ferran Torres (73) a închis tabela. În derby-ul olimpic, campioana Greciei a câştigat in extremis, 1-0 cu OM, prin golul egipteanului Ahmed Hassan Koka (90+1).

Rezultate:

Grupa A RB Salzburg - Lokomotiv Moscova 2-2 Au marcat: Dominik Szoboszlai 45, Zlatko Junuzovic 50, respectiv Eder 19, Vitali Lisakovici 75.

Bayern Munchen - Atletico Madrid 4-0 Au marcat: Kingsley Coman 28, 72, Leon Goretzka 41, Corentin Tolisso 66.

Grupa B Real Madrid - Şahtior Doneţk 2-3 Au marcat: Luka Modric 54, Vinicius Junior 59, respectiv Tete 29, Raphael Varane (autogol) 33, Manor Solomon 42.

Inter Milano - Borussia Moenchengladbach 2-2 Au marcat: Romelu Lukaku 49, 90, respectiv Ramy Bensebaini 63 - penalty, Jonas Hofmann 84.

Grupa C Manchester City - FC Porto 3-1 Au marcat: Sergio Aguero 20 - penalty, Ilkay Guendogan 65, Ferran Torres 73, respectiv Luis Diaz 14.

Olympiakos Pireu - Olympique Marseille 1-0 A marcat: Ahmed Hassan Koka 90+1.

Grupa D Ajax Amsterdam - Liverpool 0-1 A marcat: Nicolas Tagliafico (autogol) 35.

FC Midtjylland - Atalanta 0-4 Au marcat: Duvan Zapata 26, Alejandro Gomez 36, Luis Muriel 42, Aleksei Miranciuk 89.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel