Urmărește emisiunea live
BCR, profit de peste 160 milioane de euro în 2020
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
BCR a înregistrat un profit net de 814,1 milioane de lei (168,3 milioane de euro) în 2020, mai mare cu 37,2% faţă cel obţinut în 2019, de 593,3 milioane de lei (125 milioane de euro), pe baza unei creşteri puternice a creditării şi a unui rezultat operaţional mai mare, parţial din compensare de costuri mai mari cu riscul.

Banca menţionează, într-un comunicat de presă, că profitul net din 2019 a fost afectat de constituirea unui provizion excepţional legat de activitatea BCR Banca pentru Locuinţe în T2 2019.

"Adaptarea şi rezilienţa au fost cuvintele dominante, la nivel de business, dar şi la nivel personal pentru toţi colegii mei. BCR a pus pe primul loc siguranţa angajaţilor şi sănătatea financiară a clienţilor şi am reuşit să trecem împreună, mai puternici, peste obstacole. Colegilor mei vreau să le mulţumesc pentru rapiditatea cu care s-au adaptat contextului, dar şi pentru dedicarea şi pasiunea pe care le-au pus în munca lor.

Am continuat să învăţăm din puterea de reinventare a clienţilor noştri şi am ţinut deschis, fiind un partener de încredere pentru antreprenori şi companii în efortul lor de a asigura continuitatea locurilor de muncă. Am oferit soluţii de finanţare în domenii cheie ale economiei pentru ca România SA şi România SRL să continue să producă valoare adaugată. Misiunea noastră continuă în 2021: sprijin real pentru alegeri financiare inteligente, prin adaptarea la nevoile clienţilor, servicii financiare personalizate, transformare digitală continuă şi programe educaţionale incluzive", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 5,1%, până la 1,877 miliarde de lei (388,1 milioane de euro) în 2020, de la 1,786 miliarde de lei (376,5 milioane de euro) în 2019, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari şi al unor cheltuieli operaţionale mai reduse.

Venitul net din dobnzi, în creștere



Venitul net din dobânzi a crescut cu 5,1%, până la 2,371 miliarde de lei (490,1 milioane de euro) în 2020, de la 2,256 miliarde de lei (475,5 milioane de euro) în 2019, favorizat de volume mai mari de credite şi depozite, atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate, parţial compensat de impactul din dobânzile de pe piaţă.

Venitul net din comisioane a scăzut cu 9%, până la 710 milioane de lei (146,8 milioane de euro) în 2020, de la 780,6 milioane de lei (164,5 milioane de euro) în 2019, determinat de un volum mai redus de comisioane din retrageri de numerar şi de eliminarea comisionului de retragere de la alte ATM-uri decât cele ale BCR, în aprilie şi mai, ca măsură de sprijin pentru clienţi în perioada stării de urgenţă.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 1,2%, până la 356,5 milioane de lei (73,7 milioane de euro) în 2020, de la 352,4 milioane de lei (74,3 milioane de euro) în 2019, în principal datorită unei activităţi de tranzacţionare mai crescute.

Venitul operaţional a crescut cu 1,6%, până la 3,546 miliarde de lei (733 milioane de euro) în 2020, de la 3,490 miliarde de lei (735,5 milioane de euro) în 2019, determinat de venitul net din dobânzi şi venitul net din tranzacţionare mai mari, parţial compensat de venitul net din comisioane mai mic.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat în 2020 valoarea de 1,668 miliarde de lei (344,9 milioane de euro), în scădere cu 2% în comparaţie cu 1,703 miliarde de lei (359 milioane de euro) în 2019, mai ales ca urmare a contribuţiei anuale mai mici la fondul de garantare a depozitelor în 2020 versus 2019 şi a deprecierii mai scăzute, parţial compensate de cheltuieli cu personalul mai mari şi de cheltuieli legate de noul sediu central în 2020. Astfel, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit la 47,1% în 2020, faţă de 48,8% în 2019.

Banca menţionează că rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a înregistrat o alocare de 521,3 milioane de lei (107,7 milioane de euro) în 2020, comparativ cu o eliberare de provizion de 61,8 milioane de lei (13 milioane de euro) în 2019. Acest rezultat a fost influenţat de măsurile prudenţiale luate de bancă pentru a anticipa orice potenţial efect negativ al contextului pandemic, măsuri concretizate în principal prin actualizarea parametrilor de risc pe baza celor mai recente scenarii macroeconomice şi prin implementarea unor reguli mai stricte privind clasificarea din punct de vedere al riscului de credit conform IFRS 9, aplicabile expunerilor către clienţii afectaţi de situaţia curentă.

Rata creditelor neperformante a ajuns la 4,5% în decembrie 2020 faţă de 4,1% în decembrie 2019. Această evoluţie reflectă în principal efectul unui eveniment singular înregistrat în trimestrul II 2020, constând într-o expunere de valoare mare faţă de un client Corporate, devenită neperformantă, cât şi al unui volum mai mare de noi credite neperformante în segmentul Retail, rezultat în urma evaluării efectuate în T4 privind improbabilitatea de plată pentru clienţii cu acorduri de amânare a ratelor încă active. În acelaşi timp, gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane a atins nivelul de 122,5% în decembrie 2020.

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca) în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR) s-a situat la nivelul de 20,51% în decembrie 2020, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 de 19,42% (Grup BCR) în decembrie 2020 reflectă clar puternicele poziţii de capital şi finanţare ale BCR, se precizează în comunicat.

Depozitele de la clienţi au crescut cu 12,3%, până la 64,876 miliarde de lei (13,326 miliarde de euro) la 31 decembrie 2020, de la 57,791 miliarde de lei (12,082 miliarde de euro) la 31 decembrie 2019, susţinute de creşteri atât pe depozitele retail (+10,9% faţă de decembrie 2019), cât şi pe cele corporate (+16,4% faţă de decembrie 2019).

BCR și-a majorat cota de piaţă la creditele de consum nou acordate



În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 8 miliarde de lei în 2020. Comparativ cu 2019, BCR şi-a majorat cota de piaţă la creditele de consum nou acordate în moneda locală până la 17,4% (+1,6 pp), precum şi la creditele ipotecare nou acordate în moneda locală, până la circa 20% (+3 pp).

Vânzările de credite ipotecare în lei au crescut cu 28% an pe an, datorită produsului ipotecar Casa mea care reprezintă 71% din total. De asemenea, BCR a continuat să susţină creditul guvernamental Noua Casă, având o cotă de piaţă de 30%. Stocul de credite ipotecare s-a majorat cu 10,6% an pe an în 2020, în timp ce stocul de credite de consum a crescut cu 8% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite corporate noi în valoare de 9,3 miliarde de lei în 2020, în creştere cu 24,5% an pe an. Motorul principal a fost avansul stocului de finanţări acordate sectorului IMM (inclusiv prin subsidiara BCR Leasing), care a crescut cu 14,8% an pe an, atingând valoarea de 7,0 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) la 31 decembrie 2020, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi şi pe dezvoltarea sectorului de leasing, precum şi a participării BCR în programul IMM Invest. Faţă de 2019, finanţarea sectorului public a crescut cu 21,6%, iar cea pentru sectorul imobiliar cu 7%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel