Miting politic cu zeci de mii de persoane în plină pandemie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
foto ilustrativ
foto ilustrativ
Cu aproximativ o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale din Belarus, zeci de mii de persoane au ieşit în stradă la un miting al opoziţiei joi la Minsk.

Svetlana Tihanovskaia, o novice în politică, a mobilizat aproximativ 34.000 de oameni într-un parc din capitala belarusă Minsk, potrivit ONG-ului pentru drepturile omului Viasna. Aceasta marchează cea mai mare acţiune a opoziţiei în fosta republică sovietică în ultimii ani.

Oponenţii preşedintelui autoritar Aleksandr Lukaşenko îşi pun toate speranţele în Tihanovskaia, în vârstă de 37 de ani, care intenţionează să-l conteste pe liderul aflat la putere de mai mult de un sfert de veac, la 9 august. Soţul ei, Serghei Tihanovski, un blogger proeminent, este unul dintre cei doi principali adversari care au fost încarceraţi şi cărora li s-a refuzat înregistrarea pentru a candida. Celălalt este Viktor Barbariko. Un al treilea potenţial puternic candidat, Valeri Ţepkalo, a fugit în Rusia.

Lukaşenko a acuzat în mod repetat opoziţia că provoacă tulburări şi plănuieşte să-l răstoarne cu ajutor străin. Tihanovskaia a respins aceste acuzaţii la miting. Dacă va câştiga, Tihanovskaia intenţionează să organizeze noi alegeri şi să elibereze toţi deţinuţii politici, inclusiv soţul ei, a declarat ea la miting, citează Agerpres.

Critici ale observatorilor internaţionali



"M-am săturat să accept totul, am obosit să tac şi m-am săturat să mă sperii", a spus ea, adăugând că vrea să schimbe sistemul, dar nu să fie ea însăşi la putere.

Observatorii internaţionali au criticat în mod repetat alegerile din Belarus, considerând că nu respectă principiile democratice. Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, a tolerat puţin disidenţa în cei 26 de ani la putere în fosta republică sovietică de aproximativ 9,5 milioane de locuitori din Europa de Est, situată între Rusia şi statul membru UE Polonia.

El candidează pentru un al şaselea mandat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel