"După două teste negative înaintea zborului meu spre Madrid, am fost testată pozitiv la Covid-19, din păcate, la sosirea mea, aşa că nu voi putea disputa Openul de la Madrid", a precizat jucătoarea de origine română într-un mesaj postat pe contul său de Twitter. "Mă simt bine, mă odihnesc şi urmez în continuare protocoalele sanitare şi recomandările privind siguranţa. Sunt nerăbdătoare să revin pe teren cât mai repede", a adăugat ea.
Aceasta este o nouă lovitură pentru Bianca Andreescu, care a abandonat în finala turneului de la Miami, pe 3 aprilie, împotriva australiencei Ashleigh Barty, din cauza unei accidentări la piciorul drept.
Victorioasă la US Open în 2019, Bianca Andreescu a fost deja absentă de pe terenurile de tenis o perioadă de 15 luni, din cauza unei accidentări la genunchi, urmată de criza generată de pandemia de coronavirus, scrie Agerpres.
Jucătoarea canadiană, în vârstă de 20 ani, a revenit în competiţie în luna februarie, la Openul Australiei, unde a fost eliminată în turul al doilea de taiwaneza Su-wei Hsieh (6-3, 6-2).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Mișcarea care va reduce drastic numărul de cancere în România. Ce e Programul Horizon. Aflăm totul de la europarlamentarii Dreapta Unită
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- 97% din deșeurile din România sunt de proveniență industrială. Adevărul care doare: De aici luăm infringement-uri
- Detalii din culisele filmului Kingdom of Judas, prima producţie românească vorbită în limba engleză
- Lazea (BNR) spune că nivelul de trai din România nu mai crește. Ciuvică: Bate și el câmpii