Bihor: Peste 100 de participanţi din ţară la o conferinţă despre termoficare, la Oradea şi Băile Felix
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Peste 100 de invitaţi din întreaga ţară, reprezentanţi ai companiilor de termoficare, ai asociaţiilor de proprietari şi autorităţi locale, vor participa, în perioada 17 - 18 octombrie, la Oradea şi Băile Felix, la un eveniment care dezbate probleme ale sistemelor centralizate de termoficare, intitulat "Ziua Porţilor Deschise - CET Oradea 2019".

Evenimentul, considerat cel mai mare pe acest domeniu în anul 2019, cu 110 participanţi confirmaţi, este organizat de compania Termoficare Oradea S.A, unicul operator local care gestionează reţeaua de transport şi distribuţie a energiei termice din Municipiul Oradea. Acţionarii S.C. Termoficare Oradea SA sunt Primăria Municipiului Oradea, care deţine 99% din acţiuni şi Primăria Comunei Sânmartin, care deţine 1% din acţiuni, scrie Agerpres.

"Pentru acest eveniment avem confirmarea participării companiilor de termoficare din: Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Iaşi, Botoşani, Focşani, Timişoara, Arad, Braşov, Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Piteşti, reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din Arad, Oradea, Cluj Napoca, Satu Mare, Timişoara şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Odorheiul Secuiesc, Piteşti, Focşani, Braşov, Miercurea Ciuc, Drobeta Turnu Severin şi Oradea", se arată în comunicatul semnat de directorul comercial Dan Creţu.

În prima zi, joi, va avea loc o vizită la investiţiile realizate cu fonduri europene şi prin programul "Căldură şi Confort 2006-2020" în cadrul SACET Oradea şi la dezvoltările imobiliare unde încălzirea centralizată a fost integrată în conceptul Smart Home.

Ziua de vineri va fi dedicată, la Hotelul Internaţional din Băile Felix, prezentărilor şi dezbaterilor având ca obiectiv identificarea unor soluţii pentru redresarea sistemelor de termoficare din România şi perspectivele legislative ale SACET-urilor (Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică).

Printre invitaţi se va afla şi academicianul profesor universitar Gheorghe Benga, doctor în medicină (specialitatea chimie biologică), el urmând să prezinte studiul ştiinţific "Impactul centralelor individuale pe gaz asupra sănătăţii şi a mediului înconjurător".

Agenda zilei de vineri va începe dimineaţă cu cuvântul viceprimarului Mircea Mălan, coordonatorul amplelor proiecte de termoficare din Oradea. Directorul general Termoficare Oradea, Stănel Necula va vorbi despre "Performanţă, de la obiectiv la condiţie", urmat de prezentarea "Evoluţia sistemelor centralizate de termoficare şi integrarea furnizării încălzirii centralizate în conceptul Smart Home", susţinută de Dan Creţu, directorul comercial al societăţii de termoficare Oradea.

Directorul Direcţiei Regionale Infrastructură Cluj-Napoca, Cătălin Gordan va prezenta "Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020", iar directorul din Primăria Oradea care se ocupă de proiectele europene, Marius Moş, va vorbi despre investiţiile realizate cu ajutorul acestor finanţări.

Programul mai cuprinde prezentarea unor exemple de bună practică, de la Chişinău şi Iaşi, precum şi de la Termoficare Oradea cu soluţiile Smart implementate (GIS, SCADA, ERP Charisma, contorizare, ACE).

Dezbaterile se vor axa pe situaţia sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică din România. Vineri de la ora 13 este programată o conferinţă de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel