"Dacă într-adevăr se stabilizează această curbă a îmbolnăvirilor, da, este un semn bun, pentru că înseamnă că am început să controlăm pandemia. Cel mai frecvent, acest control îl obținem prin respectarea măsurilor sanitare, pentru că cealaltă posibilitate de a ține pandemia sub control este imunizarea în masă, iar imunizarea aceasta nu e posibilă acum. Deci cel mai probabil, această stabilizare a fost determinată de respectarea măsurilor sanitare.
Totuși 1200 de cazuri reprezintă o cifră mare, pentru că dintre acestea, undeva la 50 - 60 de pacienți pe zi vor ajunge la Terapie Intensivă, ceea ce va crea o presiune cel puțin în anumite regiuni ale țării", a declarat medicul Radu Țincu, în direct la B1 TV.
Care e problema majoră la nivel internațional
"Din păcate, contaminarea sistemului de sănătate publică a reprezentat o problemă la nivel internațional. Toate țările au raportat că personalul medical se contaminează și cu cât pandemia trenează, cu cât personalul obosește, cu atât vigilența în respectarea măsurilor din spitale scade. Cel mai probabil, apariția acestor focare în spitale au apărut fix a urmare a nerespectării măsurilor, pe de-o parte, dar este foarte posibil ca și testarea să fie încetinită", a completat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima