Bill și Melinda Gates, împreună după DIVORȚ, la nunta de 2 milioane de dolari a fiicei lor, Jennifer
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Foto: Instagram Bill Gates
Foto: Instagram Bill Gates
Bill şi Melinda Gates s-au reîntâlnit la nunta fiicei lor, Jennifer, cu omul de afaceri Nayel Nassar.

Bill şi Melinda Gates, care au divorţat în august, s-au reîntâlnit în acest sfârşit de săptămână la New York la nunta fiicei lor cea mare, Jennifer, cu omul de afaceri egiptean, Nayel Nassar, relatează EFE, citează Agerpres.

Mândrii, părinţii au defilat alături de fiica lor la ceremonie şi la petrecerea care a avut loc sâmbătă 16 octombrie la ferma North Salem, în valoare de 16 milioane de dolari, pe care i-au dăruit-o lui Jennifer când a absolvit Medicina şi care în ultimele două săptămâni a fost amplu transformată pentru a găzdui acest eveniment.

Mobilizare se forțe pentru nunta fiicei lor. Ce sumă impresionantă a fost cheltuită pe eveniment



Pentru festivitate s-au ridicat pe gazon mai multe instalaţii cu pereţi din sticlă, decoraţi cu hortensii şi alte plante.

Structura principală de formă circulară semăna cu o grădină botanică, a informat duminică ziarul New York Post, care în ultimele zile a publicat mai multe imagini de la pregătirea festivităţilor. Potrivit informaţiilor, soţii Gates ar fi cheltuit 2 milioane de dolari pentru a pregăti nunta de vis a fiicei lor cea mare.

Jennifer şi Nayel Nassar şi-au rostit jurămintele de credinţă vineri seară, într-o ceremonie musulmană care s-a desfăşurat înaintea nunţii care a avut loc sâmbătă, şi la care au participat peste 300 de invitaţi. Formaţia Coldplay şi cântăreţul de muzică folk Harry Hudson au fost invitaţi să cânte la nuntă.

Bill și Melinda Gates au condus-o împreună la altar



Jennifer, care practică echitaţia la fel ca şi soţul său, a purtat o rochie de mireasă din dantelă, cu mâneci lungi, creată de designerul Vera Wang. Ea i-a rugat pe Bill şi Melinda - care au divorţat vara aceasta după 27 de ani de căsătorie - să o conducă împreună la altar.

Mireasa a fost surprinsă de paparazzi alături de mire şi de domnişoarele sale de onoare, care au purtat rochii lungi de culoare verde. Jennifer a avut părul prins la spate, o rochie lungă şi vaporoasă şi un buchet de flori albe asortat.

Jennifer şi Nayel formează un cuplu din anul 2017. Ea a anunţat logodna în anul 2020, când a postat pe Instagram o fotografie realizată în timp ce Nassar o cerea în căsătorie, într-o vacanţă la schi.

Mirele, în vârstă de 30 de ani, este om de afaceri, campion de echitaţie la sărituri peste obstacole şi absolvent al Universităţii Standford. S-a născut la Chicago, dar şi-a petrecut copilăria în Kuweit, unde părinţii săi deţin o firmă de design şi arhitectură. În 2009, s-a mutat cu familia în California, iar averea lui este estimată la 100 de milioane de dolari.

Jennifer, 25 de ani, este cea mai mare dintre cei trei copii ai cuplului Bill şi Melinda Gates. Mai are o soră pe nume Phoebe Adele Gates, de 19 ani, şi un frate pe nume Rory John Gates, în vârstă de 23 de ani.

Jennifer, prima reacție după divorțul părinților ei: Moment dificil. Încerc să învăț să mă descurc cu emoțiile mele

După anunțul despărțirii, tânăra de 25 de ani a scris pe Instagram că familia ei „traversează o perioadă dificilă”, conform madame.lefigaro.fr.

„Bună ziua prieteni, mulți dintre voi știți acum de separarea părinților mei”, a scris Jennifer Gates, fiica cea mare a cuplului, pe Instagram, adăugând: „Este un moment dificil pentru întreaga noastră familie. Încerc încă să învăț să mă descurc cu emoțiile mele și să fac acest lucru cât mai bine posibil, la fel ca ceilalți membri ai familiei în acest moment”.

Tânăra de 25 de ani a afirmat că nu va face „niciun comentariu suplimentar” cu privire la divorțul părinților.

Cu toate acestea, ea a mulțumit comunității pentru sprijin și „mesajele minunate”.

Melinda Gates, replică pentru Bill Gates: Ruptă iremediabil! Cerem curţii să desfiinţeze căsătoria

Bill Gates și Melinda au divorțat oficial. Cu ce s-a ales fosta soție a miliardarului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel