Bisericile Căii Victoriei
Autor: Flaviu Predescu pe 14 oct, 10:41 | Destination Bucharest
Exclusiv

Catapeteasma Bisericii Albe Foto Crișan Andreescu

Într-o primăvară am văzut florile din curtea Bisericii „Tabacu" și am rămas pentru minute bune cu privirea pierdută. Parcă o bucată de rai fusese decupată și așezată în fața lăcașului. Apoi, la Biserica Albă am prins într-o sâmbătă un botez. Imaginea era mirifică și, printre ochiurile de sticlă, raze de soare cădeau în cristelniță. 

Cândva, la biserica Kretzulescu, am ajuns chiar la maslu și experiența trăită atunci mi-a alinat inima. Ori de câte ori cobor pe Calea Victoriei, în dreptul Centrului Vechi, Biserica Zlătari, îmi fură privirea pentru că, din interiorul ei, tinerii coboară ca într-o prelungire a unei rugăciuni dinspre altar până pe scări și în stradă. Imaginea lor parcă îndeamnă trecătorii să li se alăture în rugăciune. Dar haideți cu mine, haideți să le descoperim împreună, venind dinspre Piața Victoriei înspre Piața Națiunilor Unite.

Prima care ne iese în cale este Biserica Sf. Vasile cel Mare „Victoriei" care se află pe partea stângă, între străzile Gina Patrichi și General Gheorghe Manu, în vecinătatea Palatului Cantacuzino, acolo unde găsim și Muzeul Național „George Enescu". În prima ei formă a fost construită cel mai probabil din lemn, la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea într-o zonă de bălți și păduri, în mahalaua care va purta și ea numele Sf. Vasile din Podul Mogoșoaiei. În 1815 a fost închinată Mănăstirii Mărcuța. A fost distrusă de cutremurul din 1838 și refăcută ulterior.

Biserica Sf. Vasile cel Mare „Victoriei"  Foto Crișan Andreescu

Interiorul, pictat în 1882, a fost realizat de către pictorul Anton Serafim, neoclasic, cu influențe occidentale, înlocuind fresca tradițională de stil bizantin, conform orientării epocii, amintind de stilul lui Gheorghe Tătărescu. Următoarea, Biserica Sf. Nicolae – „Tabacu" – „Popa Cosma" a fost refăcută în 1710 de Dima Tabacu și popa Cozma. Astfel, legenda spune că „denumirea nu vine de la numele breslei tăbăcarilor, ci de la un cioban transilvănean numit Nicolae, care a trecut cu turmele de oi pe aceste meleaguri și care a fost nevoit să le taie din cauza unei molime. Cu banii luați din pieile tăbăcite a ridicat prima biserică din lemn (sec. XVIII). Ciobanul, împreună cu cei doi fii ai săi – Nicolae și Cozma s-a hirotonit. De la popa Cozma se trage și numele vechi al mahalalei."După cutremurul din 1940 turla mare s-a prăbușit și nu a mai fost reconstruită niciodată.

Tot pe partea stângă, la fel ca primele două, Biserica Albă este situată în vechea mahala a Popei Dârvaș. Din același atlas-ghid aflăm că scriitorul și criticul literar, George Călinescu, scria că „Biserica Albă nu este frumoasă, însă este surprinzătoare prin albul ei imaculat de biserică rurală în inima unui oraș mare."

Biserica datează de la sfârșitul veacului al XVII-lea. Numele de „Biserica Albă" datează după 1800. Este sigur însă că în 1700-1702 biserica exista, întrucât de atunci datează o icoană pe lemn a Sf. Nicolae, semnată: „Simeon zugrav 7210". În anul 1802 biserica avea în jurul său chilii dar acestea au fost dărâmate între anii 1866-1900, odată cu alinierea Căii Victoriei. Inițial pictată de Tătărescu, pictura a fost curățată și refăcută în anii: 1925, 1927 și 1949.

Biserica  „Kretzulescu"  Foto: Crișan Andreescu

Catapeteasma Bisericii Kretzulescu  Foto: Crișan Andreescu

Singura dintre bisericile Căii Victoriei care se află pe partea dreaptă, Biserica Sf. Nicolae „Krețulescu" se găsește în zona Pieței Revoluției, fiind, împreună cu Biserica Boteanu, care se află în spatele Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, cea mai apropiată biserică de locul în care Nicolae Ceaușescu a ținut în 21 decembrie 1989 ultimul său discurs. În preajma acestei biserici s-au desfășurat primele momente ale revoluției de la București, în 1989. A fost zidită între anii 1720-1722, de către Iordache Krețulescu și soția sa Safta Brâncoveanu, în locul unei biserici mai vechi „pe un loc domnesc, dăruit acestora de Nicolae Mavrocordat (...) a fost înzestrată și înconjurată de case, prăvălii și un turn cu ceas, ce formau Hanul Kretzulescu, unul din cele 10 hanuri ale Bucureștiului la 1852. Aceste clădiri au fost dărâmate în 1939, pentru a lărgi spațiul în jurul Palatului Regal, învecinat spre nord."

Pictura în ulei refăcută de Tătărescu la 1859 a fost îndepărtată cu excepția portretelor ctitorilor, după cum aflăm din atlas-ghidul amintit mai sus, dedicat lăcașurilor de cult bucureștene. O contribuție în salvarea ei a avut-o și arhitecta Henriette Delavrancea-Gibory.

„Biserica a avut han. Înainte de clădirea acestei biserici, bucureștenii numeau o altă biserică a Boierilor Crețulești și anume, cea din Mahalaua Săpunarilor sau a Scaunelor –Vechi"

Gheorghe Ionescu-Gion

Istoria Bucureștilor (1899)

Potrivit aceleiași surse documentare, Biserica Krețulescu este considerată unul din cele mai valoroase monumente de arhitectură păstrate în București din perioada cuprinsă între cele două epoci de glorie ale arhitecturii muntenești: epoca brâncovenească și cea a primilor domni fanarioți.

Aflată în apropierea intersecției Căii Victoriei cu Bulevardul Elisabeta, Biserica Vovidenia a „Doamnei" este monument istoric, la fel ca biserica Krețulescu, prin Decret Regal, dat în 1915 și poartă hramurile: Intrarea în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu „Vovidenia Bogorodiței" și Sf. Elefterie. În atlasul-ghid Istoria și arhitectura lăcașurilor de cult din București, importantă sursă documentară pentru fiecare dintre bisericile prezentate, se face o trimitere la lucrarea „Podul Mogoșoaiei" de Gh. Crutzescu, care o descrie ca fiind una dintre cele mai frumoase biserici din București. „Ca o stafie a trecutului pândește în spatele magazinelor... o biserică înnegrită de veacuri". Mai întâi biserica a fost ctitorită din lemn. Apoi a fost ctitorită de Maria Doamna, a doua soție a lui Șerban Cantacuzino, înainte de 1677. Fresca originară a fost făcută de zugravul Constantinos, care a lucrat și la Cozia, într-o armonie de roșu, negru și auriu, restaurată în anii '70.

Biserica Zlătari  Foto: Crișan Andreescu

Ajungem în cele din urmă și la biserica Zlătari, situată între străzile Stavropoleos și Lipscani. Aceasta se află în vecinătatea Muzeului Național de Istorie a României (fostul Palat al Poștelor) și a Palatului CEC, într-o zonă încărcată de istorie și foarte vizitată de turiști. Poartă hramurile Nașterea Maici Domnului și Sfinți Mucenici Ciprian și Iustina. A fost construită pe la jumătatea secolului XVII, cel mai probabil din lemn; legenda spune: „pe timpul domnitorului Matei Basarab, de către niște" (DEX: meșteri țigani nomazi, care se ocupau cu prelucrarea aurului). După cutremurele din 1802 și 1838 – „această sfântă și dumnezeiască biserică fiind în mare ruină și crăpându-se, s-a început a se ridica din nou din temelie în anul 1850." A fost închinată Patriarhiei din Alexandria, împreună cu hanul Zlătari care înconjura biserica în 1709, cu ocazia vizitei făcute de Patriarhul Gherasim Palada la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu.

„Hanul servea drept adăpost patriarhilor Alexandriei în trecere prin București. În timpul războiului ruso-turc din 1787, aceasta devine un fel de arsenal militar (...) a fost apoi centru neguțătoresc important în București, în vecinătatea altor mari hanuri mănăstirești ca: Șerban Vodă, Constantin Vodă și Sf. Ioan cel Mare. Aici găsim activând bancheri vestiți, moștenitori ai vechilor argintari." (Istoria și arhitectura lăcașurilor de cult din București, volumul II).

Aceasta este, pe scurt, povestea celor șase biserici de pe Calea Victoriei. Un gând bun călătorește prin fiecare altar și clopotele lor mai vibrează din când în când în inimile celor care le trec sau le-au trecut pragul.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Destination Bucharest Vezi toate articolele
Crossuri parteneri