Adda a ajuns de urgență la spital, în urmă cu câteva luni. Atunci, medicii au tratat-o simptomatic, neștiind exact cauza șocurilor anafilactice pe care aceasta de tot avea. Ulterior, după mai multe investigații, vedeta a fost diagnosticată cu dermagrafism, o boală rară de piele, care este caracterizată printr-o urticarie severă dar și alte simptome interne.
Cauza acestei afecțiuni ar fi exact acel șoc anafilactic prin care artista a trecut. Organismul vedetei a fost complet dat peste cap, iar acum se luptă să se facă bine.
Vedeta are acum intoleranță la histamină și la gluten
Medicii i-au recomandat, printre alte tratamente, să urmeze un regim pentru intoleranța la histamină, regim extrem de strict, din care trebuie eliminate o mulțime de alimente, cum ar fi glutenul, roșiile, vinetele, spanacul, lactatele, albușul de ou, alcoolul, mezelurile și chiar și unele fructe.
După câteva luni de regim, vedeta a reușit să își țină sub control simptomele și, fără să își dorească asta, a slăbit aproximativ 10 kilograme.
„Țin un regim foarte strict pentru intoleranța la histamică și gluten. Am voie să mânănc foarte puține alimente, foarte proaspete, semi-gătite, aproape crude. Mănânc aer. (...) Pot să spun că mi s-a schimbat viața din toate punctele de vedere. (...) La un moment, corpul iți da doua perechi de palme și zice: stai jos, 4. Fac soc anafilactic din cauza histaminei, sunt foarte mulți oameni care sunt diagnosticați greșit, eu sunt un exemplu că stilul de viață sănătos și colaborarea cu un medic nutriționist poate face bine.
Am renunțat la lactate, mănânc iaurturi de cocos, afine, am înlocuit ouăle de găină cu cele de prepeliță, zaharul l-am înlocuit cu miere sau cel din flori de cocos, carne proaspătă, mai mănânc cartofi prăjiți. Nu mănânc mazăre, pentru că are foarte multa histamina. Am trei mese pe zi și doua gustări, la micul dejun mănânc iaurt din cocos cu migdale. Mănânc vita, pui, este greu când merg la restaurant”, a povestit vedeta în emisiunea Vorbește Lumea, de la Pro TV, citată de Spectacola.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”