O fetiță, în vârstă de de 11 ani, din Sicilia a murit după ce s-a infectat cu varianta Delta a coronavirusului. A luat virusul de la sora ei, revenită recent din Spania. Familia fetelor a fost acuzată că este anti-vaccinistă.
Fetița din Palermo și-a petrecut mare parte din viață prin spitale, din cauza unei boli rare pe care o avea de la naștere. De data aceasta, nu a mai reușit să iasă din spital. S-a infectat cu varianta Delta a COVID-19 și a ajuns la terapie intensivă în urmă cu 15 zile, scrie La Stampa.
Fetița a luat virusul de la una dintre surorile ei, revenită dintr-o călătorie în Spania. Familia ei - mama, tata și surorile - era nevaccinată, în ciuda recomandărilor repetate la adresa familiilor pacienților fragili.
Nu întâmplător, președintele Regiunii, Nello Musumeci, a fost foarte dur în declarații: „La Palermo există doi copii intubați: unul are o soră care se află în Spania de mult timp și părinții sunt anti-vacciniști".
Acum, când fetița a murit, a revenit cu o declarație mai blândă la adresa familiei: „Ori de câte ori COVID ia o viață, este o înfrângere pentru toată lumea”.
Familia spune că făcea parte din tabăra celor indeciși
În realitate, familia spune că nu este anti-vaccinistă și că plănuia să se vaccineze, însă făcea parte din tabăra celor indeciși.
„Este adevărat, am așteptat să treacă timp. Mai întâi, din cauza știrilor contradictorii despre riscuri, apoi pentru că Ariele fusese bolnavă”, a declarat Rosalinda, mama fetiței.
Femeia adaugă că și-a lăsat fiica cea mare în călătorie pentru că varianta Delta nu se manifesta încă puternic, notează Mediafax. Când a coborât de pe navă, fata era deja infectată și avea febră. Virusul nu a avut nevoie de mult timp să se răspândească în casă.
Desiree Farinella, referent pentru sănătate al spitalului în care a murit fetița, a făcut din nou un apel: „Reamintim că toți copiii cu vârsta de 12 ani pot fi vaccinați. În cazul pacienților fragili care nu pot fi vaccinați, familiile trebuie imunizate pentru protecția lor”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”