Bogdan Pascu, numit la conducerea Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizare proiecte de investiţii în infrastructură
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Bogdan Pascu, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost numit la conducerea Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizare proiecte de investiţii în infrastructură din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată luni în Monitorul Oficial.

Şefa Executivului a precizat la şedinţa de Guvern de săptămâna trecută că Departamentul pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură are în coordonare 12 proiecte de anvergură.

"Legat de investiţii, vreau să transmit un mesaj foarte clar. Implementarea proiectelor de investiţii va continua şi am luat deja o serie de măsuri pentru impulsionarea lucrărilor. Departamentul pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură pe care l-am înfiinţat recent are în coordonare 12 proiecte de anvergură ale căror lucrări sunt atent monitorizate, astfel încât aceste proiecte să se realizeze în termene cât mai scurte", a declarat Viorica Dăncilă. 

O altă numire decisă de premier luni este cea a lui Radu Gheorghe Antohe în funcţia de consilier de stat pe probleme de agricultură în cadrul Cancelariei prim-ministrului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel