Prim-ministrul conservator Boris Johnson a declarat luni că şi-ar dori să se inspire de la preşedintele american Franklin D. Roosevelt - care a aplicat 'New Deal' în anii 1930 - pentru a relansa economia Regatului Unit, afectată sever de pandemia de COVID-19, potrivit AFP şi Reuters, scrie Agerpres.
'Cred că acum este momentul unei abordări 'rooseveltiene' în Regatul Unit', a declarat Johnson la Times Radio, referindu-se la politica de relansare prin cerere şi intervenţia statului realizată după Marea Depresiune din anilor '30.
Milioane de lire în serviciile publice
Premierul s-a exprimat înaintea unui discurs în care urmează să anunţe un program de investiţii masive în infrastructurile ţării. În cadrul campaniei sale electorale, el s-a angajat deja să injecteze milioane de lire în serviciile publice.
'Ceea ce vom face în lunile următoare este de a dubla programul nostru iniţial, care s-a concentrat pe investiţii, în beneficiul infrastructurilor, educaţiei şi tehnologiei pentru a unifica ţara', a declarat liderul conservator.
Acest program cuprinde în special un plan de reconstrucţie a şcolilor dotat cu un miliard de lire (aproximativ 1,1 miliarde de euro), preconizat să înceapă în 2020/2021 şi se va concentra într-o primă etapă pe 50 de proiecte.
Revenire după austeritate
Ministrul de finanţe va prezenta bugetul în toamnă, a explicat Boris Johnson, asigurând că nu va exista o revenire la austeritatea cunoscută de către britanici cu zece ani în urmă, când conservatorul David Cameron era la putere.
Izolarea strictă în contextul epidemiei de COVID-19 a dus la o scădere cu 20,4% a Produsului Intern Brut (PIB) britanic doar în luna aprilie, un record istoric. Fără un ajutor suplimentar de la stat, rata şomajului ar putea atinge niveluri care nu au mai fost înregistrate din anii 1980, depăşind vârful de 3,3 milioane înregistrat în 1984, a semnalat duminică The Observer, citând o analiză a Bibliotecii Camerei Comunelor.
'Cred că oamenii simt instinctiv că va fi dificil să depăşim această' perioadă, a declarat Boris Johnson. 'Am văzut o scădere puternică a PIB-ului nostru şi toată lumea înţelege că până când vom trece de ea va fi o perioadă dificilă, dar Regatul Unit este o economie incredibil de dinamică şi rezistentă şi noi vom depăşi cu bine' această situaţie, şi-a exprimat încrederea Johnson.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!