Braşov: Concert pe pajiştea de la Mercheaşa, de ziua stejarului secular, în cadrul unui eveniment organizat de Carpaterra
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Un eveniment cultural care are în centrul său stejarul secular de la Mercheaşa va avea loc duminică, în comuna Homorod, fiind organizat de Asociaţia Carpaterra din Braşov, cu sprijinul Consiliului Judeţean.

În premieră, la cea de-a patra ediţie a Zilei Stejarului, nu va mai avea loc tradiţionalul concurs de alergare, însă lipsa competiţiei sportive va fi compensată de un concert pe pajiştea din jurul stejarului, principalul invitat fiind Extravanza Quartet, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Carpaterra, Călin Cantor.

Tot în premieră, biserica fortificată din satul Mercheaşa, închisă de 15 ani, va fi deschisă publicului cu prilejul acestui eveniment.

Programul evenimentului mai cuprinde ateliere pentru copii şi o proiecţie pe zidurile bisericii, realizată de Răzvan Pascu de la Asociaţia Amural.

"Am făcut în aşa fel încât în fiecare an să alocăm bani pentru activităţile culturale din judeţ, chiar şi pentru administraţiile locale, astfel încât Braşovul să fie un judeţ viu, plin de culoare, să-şi pună în valoare toate atracţiile turistice pe care le are. Tocmai de aceea felicit Asociaţia Carpaterra pentru faptul că, într-o zonă destul îndepărtată de municipiul Braşov, la limita judeţului, a reuşit să desfăşoare două evenimente culturale deosebite - unul în vară, "Sunetul Pietrei", în zona Racoş, iar de această dată în zona Mercheaşa, din comuna Homorod reuşeşte să pună în valoare stejarul de 900 de ani", a declarat preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

CJ Braşov a sprijinit evenimentul cu o finanţare de aproximativ 50.000 de lei.

Stejarul de la Mercheaşa este cel mai bătrân din această zonă a ţării, având peste 900 de ani, conform datării realizate de Carpaterra şi ICAS Braşov, şi o circumferinţă de 9,3 metri. Localitatea Mercheaşa se află la aproximativ 60 de kilometri de municipiul Braşov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel