Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, invitaţii speciali ai festivalului sunt regizorul şi scenaristul Radu Mihăileanu, actorii John Rhys-Davies şi Horaţiu Mălăele, care va susţine un spectacol în cadrul galei de deschidere.
Selecţia festivalului cuprinde 10 filme de comedie provenind din toate colţurile lumii - SUA, Anglia, Israel, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Argentina, Singapore, Rusia - multe dintre ele fiind proiectate pentru prima dată în România.
Filmele, care vor fi proiectate la Grand Cinema Digiplex, Holywood Multiplex, Happy Cinema şi Arcub, acoperă marea majoritate a genurilor de comedie, de la comedie neagră şi fantastică, la comedie istorică, comedie socială, comedie politică, până la comedie dramă ori thriller, comedie de autor şi nu în ultimul rând comedie romantică.
Juriul festivalului, prezidat de Irina - Margareta Nistor, format din cunoscuţi cineaşti şi actori de comedie - George Mihăiţă, Adrian Titieni, Oana Pellea, Horea Murgu, Mick Davis, Adrian Păduraru, Valeriu Andriuţă - va acorda Premiul pentru cea mai bună comedie a anului 2018.
De asemenea, organizatorii au pregătit şi o secţiune dedicată filmului românesc de comedie.
"O altă noutate pe care o aduce prima ediţie a Bucharest Best Comedy Film sunt trei ateliere de film şi actorie, gândite pentru actori, scenografi, producători sau tineri studenţi pasionaţi de film şi actorie: Atelierul Film Vertical organizat cu suportul Stemo Project, Atelierul Arta Actorului de 'Comedie organizat cu suportul Let it Go Acting Studio şi Atelierul Scenariu de Comedie organizat cu suportul lui Christian Routh", precizează organizatorii.
Pentru participanţii la cele trei ateliere, juriul va acorda două premii: "Premiul pentru cel mai bun scenariu" şi "Premiu pentru cel mai Bun Film".
Biletele se vor putea achiziţiona pe www.eventbook.ro. Mai multe detalii despre filme, program şi ateliere pe site-ul evenimentului www.bucharestbestcomedyfilm.ro.
Prima ediţie a Bucharest Best Comedy Film este organizată de către Asociaţia Culturală "Grigore Vasiliu Birlic" în parteneriat cu Primăria Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”