Buletin fals de 300 de euro, descoperit de polițiști într-o carte de rugăciuni
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Foto ilustrativ / Imagine de Diego Fabian Parra Pabon de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de Diego Fabian Parra Pabon de la Pixabay
Un buletin fals cumpărat cu 300 de euro a fost descoperit la frontieră, într-o carte de rugăciuni.

O tânără din Republica Moldova este cercetată de către polițiștii botoșăneni, după ce, în bagajul acesteia, a fost descoperită o carte de identitate românească falsă, în timpul unui control efectuat joi, când a dorit să intre în țară, informează Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) din Botoșani, conform stiri.botosani.ro.

În jurul orei 16:30, femeia, în vârstă de 20 de ani, s-a prezentat ca pasager într-un autoturism ce venea din Cehia.

„În baza profilului de risc, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, între filele unei cărţi de rugăciuni din bagajul de mână aparţinând tinerei, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unuia autentic, fiind fals”, se arată într-un comunicat emis de instituție.

Cu privire la cele constatate, tânăra a declarat că a procurat cartea de identitate prin intermediul unei persoane necunoscute, plătind suma de 300 de euro, cu scopul de a obţine mai uşor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, menționează STPF Botoșani.

Vezi FOTO pe stiri.botosani.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel