"Dobânda la titlurile de stat a explodat depășind 5%, fiind în creștere cu 74% față de începutul anului(când era 2,9%).
Volatilitatea din piața dobânzilor devine certitudine iar trendul este de creștere accelerată. Dincolo de presiunea pe necesarul de finanțare al statului și pe deficitul public vestea tristă este ca toate creditele se vor scumpi. Creșterea ROBOR va situa acest indicator peste 3% la final de an, iar fiecare rată va crește cu minim 100 de lei.
E război pe buzunarul oamenilor. Credite scumpe, mâncare scumpă, energie scumpă. E dezastru. Mulți nu vor 'avea bani să treacă strada'. Acum se vede ticăloșia Guvernului care a insistat cu două masuri: 1. forțarea creditării companiilor care acum vor fi sufocate de dobânzi și 2. obligarea românilor să plătească dobândă la dobândă.
Criminal! Iar acum ticăloșii ăștia au fugit. Nu vor scăpa!", transmite economistul Adrian Câciu.
FMI: Creştere economică de 7% şi inflaţie 4,3% în România, anul acesta
România va avea o creştere economică de 7,0% în 2021 şi de 4,8% în 2022, conform estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar inflaţia ar putea atinge nivelul de 4,3% anul acesta, urmând să scadă la 3,4% anul viitor.
Conform proiecţiilor prezentate în raportul privind "Perspectivele Economice Mondiale", vizualizat de Mediafax, România va înregistra o creştere a PIB-ului de 7,0% în 2021 şi de 4,8% în 2022. Inflaţia ar urma să atingă nivelul de 4,3% în 2021, după care ar urma să scadă la 3,4% în 2022.
Deficitul de cont curent al balanţei de plăţi din România ar urma să fie, potrivit estimărilor FMI, de 5,7% în 2021 şi de 5,5% în 2022. Rata şomajului probabil va fi de 4,9% atât anul acesta, cât şi anul viitor.
Uniunea Europeană va înregistra o creştere economică de 5,1% în 2021 (în plus cu 0,4% faţă de prognoza din iulie) şi de 4,4% în 2022. Zona euro va înregistra o creştere de 5,0% în 2021 (în creştere cu 0,4% în raport cu estimarea din iulie) şi de 4,3% în 2022, potrivit raportului FMI. Germania ar urma să aibă o creştere de 3,1% în 2021, Franţa de 6,3%, Italia de 5,8%, iar Spania de 5,7%.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus uşor, într-un raport prezentat marţi, estimările privind creşterea economică la nivel mondial, în contextul restricţiilor antiepidemice şi inflaţiei. Valoarea PIB-ului global ar urma să crească în 2021 cu 5,9% (în scădere cu 0,1% comparativ cu estimările din iulie). Pentru anul 2022, FMI estimează o creştere economică la nivel global de 4,9%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană