În noaptea de 19/20 septembrie a.c., acționând în baza unor informații, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, s-a declanșat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate. Astfel, aproape de miezul nopții, polițiștii de frontieră sătmăreni au identificat, pe direcția comunei Păulian, județul Satu Mare, două autovehicule care se deplasau spre frontiera cu Ungaria. La un moment dat, unul dintre autovehicule, o autoutilitară marca Mercedes, a părăsit drumul național, îndreptându-se spre localitatea Dacia situată în apropierea frontierei de stat.
Imediat s-a luat măsura interceptării autovehiculelor în cauză în vederea identificării conducătorilor auto. Maşinile au fost oprite şi s-a stabilit că şoferii erau doi cetățeni ucraineni, M.M. în vârstă de 30 de ani și I.K. în vârstă de 26 de ani. De asemenea, în autoutilitara oprită la control se mai aflau ca pasageri alți doi cetățeni ucraineni, precum şi șapte bărbaţi de diferite naţionalităţi fără documente de identitate asupra lor.
Deoarece, persoanele în cauză nu îşi justificau prezența în zona respectivă, s-a luat măsura conducerii lor, precum și a autovehiculelor în cauză, la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
Arestați preventiv
Din primele verificări, s-a stabilit că cei șapte migranți sunt cetăţeni din Bangladesh, Vietnam şi Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 21 și 39 de ani. Aceştia au fost preluaţi şi transportați până în zona de frontieră de către cei patru cetățeni ucraineni cu scopul de a-i călăuzi în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat în Ungaria. Cetățenii asiatici intenționau să ajungă într-un stat din spațiul Schengen. Drept urmare, ucrainenii sunt cercetați de către polițiștii de frontieră pentru trafic de migranți, iar celelalte șapte persoane pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
În continuare, cercetările sunt desfășurate sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, iar faţă de cei patru cetățeni ucraineni judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.
Vezi și: Grecia: Numărul de migranţi în insulele elene, cel mai ridicat după 2016
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică