Pe data de 26 august, sunt prăznuiți Sfinţii Adrian şi Natalia, soţ şi soţie, care au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian. Adrian era păgân şi pretor al Nicomidiei, iar Natalia era creştină. În timpul unei persecuţii, văzând curajul şi blândeţea a 23 de bărbaţi creştini, tânărul de 28 de ani, a ales să devină creştin, scrie crestinortodox.ro.
Când împăratul a auzit cele petrecute, a fost aruncat în temniţă împreună cu ceilalţi bărbaţi. Nu trecuseră decât treisprezece luni de la căsătoria cu Natalia. Când l-au torturat pe Adrian, soția sa a stat lângă el, întărindu-l în credinţă.
Înainte de a fi omorât, temnicerii i-au permis să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la familie. După ce şi-a luat rămas bun, s-a întors împreună cu Natlia la temniţă. După torturi prelungite, împăratul a poruncit ca braţele şi picioarele mucenicilor să fie zdrobite cu ciocanul pe nicovala. În aceste chinuri şi-au dat duhul Adrian şi cei 23 de creştini.
După câteva zile de la trecerea lor la cele veşnice, Natalia l-a văzut pe Adrian în vedenie şi acesta i-a descoperit că în curând va veni şi ea în lumina cerească. După ce timpul s-a împlinit conform celor vestite, Natalia şi-a dat duhul, alăturându-se soţului ei în împărăţia lui Dumnezeu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Ce zic bucureștenii despre candidatura lui Cîrstoiu: O problemă cam mare pentru dânsul
- Paradoxul unei înfrângeri usturătoare a lui Cîrstoiu la PMB. Chirieac: Până la urmă nu e o catastrofă
- Avocatul Poporului, sesizat privind dificultățile de exprimare ale copiilor cărora pandemia le-a luat doi ani de școală