Cancere ginecologice: Prof Dr Elvira Brătilă la interviurile DC News și DC Medical
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Prof. Dr. Elvira Brătilă, medic primar obstetrică ginecologie, vine la Interviurile DC News și DC Medical, sâmbătă, la ora 12:00, pentru a vorbi despre cele mai agresive cancere ginecologice. 

20 septembrie marchează Ziua Internațională a cancerelor ginecologice - zi în care în toată lumea se vorbește despre importanța prevenției, despre recunoașterea simptomelor și despre cele mai noi metode de tratament. 

În preambulul evenimentului, Prof. Dr. Elvira Brătilă, medic primar obstetrică ginecologie, va vorbi despre cele mai agresive cancere ginecologice, despre prevenția acestora, despre simptome, dar și despre metodele terapeutice moderne de luptă cu neoplasmele. 

Anual aproximativ 8000 de cazuri noi însumate pentru cele 5 tipuri de cancer – uterin, col, ovarian, vulvar și vaginal – sunt diagnosticate în România, conform datelor Globocan.

Printre cele mai agresive cancere ginecologice se numără cancerul de col uterin. România se află pe primul loc din țările Uniunii Europene în ceea privește mortalitatea prin acest neoplasm și, potrivit statisticilor, a devenit al doilea cancer care afectează femeile de toate vârstele, după cel mamar. 

Cancerul ovarian este poate cel mai agresiv tip de cancer din sfera ginecologică.  În România, potrivit statisticilor, 1.800 de femei sunt diagnosticate anual cu această boală, iar peste jumătate dintre ele pierd lupta cu boala.

Care sunt cei mai importanți factori de risc pentru canceele ginecologice, cum pot fi prevenite acestea dar și ce este de făcut în momentul diagnosticului, aflați sâmbătă, la ora 12:00, din emisiunea care va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel