Fosta eurodeputată franceză Sylvie Goulard, ce fusese iniţial propusă pentru postul de comisar european în noul executiv comunitar, a fost inculpată vineri pentru presupuse angajări fictive ale unor asistenţi de eurodeputaţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Magistraţii tribunalului din Paris au inculpat din 15 noiembrie mai multe persoane în cadrul acestei anchete, în special pentru complicitate la deturnare de fonduri publice. Printre acestea se află fostul ministru al justiţiei Michel Mercier şi directorul financiar al partidului centrist MoDem, Alexandre Nardella. Preşedintele MoDem, François Bayrou, este convocat pentru vineri.
Magistraţii încearcă să stabilească dacă unii asistenţi parlamentari au fost remuneraţi din fondurile Parlamentului European atunci când ei de fapt prestau alte sarcini pentru partidul centrist. Lansarea unei anchete preliminare de Parchetul din Paris, în iunie 2017, a dus la demisia lui Bayrou din funcţia de ministru al justiţiei, precum şi la cele ale lui Marielle de Sarnez din funcţia de ministru al afacerilor europene şi Sylvie Goulard din funcţia de ministru al forţelor armate.
Locul în noua Comisie Europeană
Acest caz, pe lângă controversa privind serviciile prestate pentru un grup de reflecţie american, a costat-o pe Sylvie Goulard locul în noua Comisie Europeană, fiind respinsă în octombrie de către eurodeputaţi. Fostă europarlamentară (2009-2017), în prezent viceguvernator al Băncii Franţei, ea a acceptat în această vară să ramburseze Parlamentului European suma de 45.000 de euro. Această sumă este echivalentul salariului pe opt luni al unuia dintre asistenţii săi, Stéphane Thérou, pentru care ea nu a putut prezenta dovada muncii. La 30 august, Parlamentul European a închis acest caz.
MoDem nu este singura formaţiune politică aflată în vizorul justiţiei pentru presupuse locuri de muncă fictive în Parlamentul European. O anchetă similară a fost deschisă pentru France Insoumise (LFI, stânga radicală) şi pentru Frontul Naţional (FN, extremă dreapta), în care aproximativ 20 de persoane, inclusiv Marine Le Pen, au fost inculpate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară