Valul de căldură care a fiert partea vestică a Canadei și Statelor Unite ale Americii la finalul lunii iunie era „practic imposibil” fără schimbările climatice, spun oamenii de știință citați de BBC. În studiul lor, o echipă de cercetători explică cum valul de caniculă care a provocat moartea a mai mulți oameni a fost un eveniment o dată la o mie de ani.
Chiar și cu aceste șanse mici de a se întâmpla, putem să ne așteptăm ca astfel de valuri de caniculă insuportabilă să devină mai dese fiindcă planeta noastră se încălzește din cauza schimbărilor climatice. Dacă oamenii nu ar fi influențat clima planetei atât de mult, evenimentul nefericit ar fi avut o șansă de 150 de ori mai mică să se întâmple.
Astfel, oamenii de știință se tem că încălzirea globală care este cauzată în special de arderea combustibililor fosili crește temperatura mai rapid decât pot prezice cercetările.
Temperaturile record sunt deja o obișnuință pentru cercetători
Experții au devenit deja obișnuiți cu căldurile care doboară recorduri în întreaga lume în ultimul timp. Chiar și așa, întrecerea unui record cu 4 grade Celsius deodată, așa cum s-a întâmplat în Canada, este un eveniment fără precedent istoric. Înainte de acest an, Canada înregistrase un maxim de 45 grade Celsius. Totuși, în ultimul val de caniculă din Lytton, British Columbia, s-au înregistrat 49,6 grade Celsius.
În întreaga regiune care cuprinde vestul Canadei, dar și statele americane Oregon și Washington, temperaturile din mai multe orașe au înregistrat cu mult peste 40 de grade Celsius.
Oamenii de știință au concluzinat că este vina schimbărilor climatice
De la începutul caniculei istorice, locuitorii din zonă au dat vina pe schimbările climatice pentru natura extremă și neobișnuită a evenimentului. Acum, oamenii de știință sunt de părere că șansele ca aceste canicule să aibă loc fără intervenția omului sunt practic inexistente.
„Am concluzionat că acest eveniment care se întâmplă o dată la o mie de ani ar fi fost de cel puțin 150 de ori mai puțin probabil în trecut”, a transmis autorul studiului, Sjoukje Philip, de la Institutul regal de meteorologie din Olanda. „Acest lucru s-ar întâmpla într-un climat fără intervenția omului, când temperaturile erau cu 1,2 grade Celsius mai mici decât acum. Canicula ar fi fost cu două grade Celsius mai blândă în trecut”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"