Cannes-ul nu se predă
Autor: Magda Mihăilescu pe 12 mai, 19:23 | Film

De 25 de ani, pe vremea asta, transmiteam pregătirile, apoi deschiderea Festivalului de la Cannes, urmate de corespondențele zilnice, întâi pentru Adevărul, apoi pentru Gândul și, apoi, de o bună bucată de vreme, pentru Dcnews, spune criticul de film Magda Mihăilescu într-o declarație pentru dc news.ro.

"Sute de relatări, să tot fie vreo mie de filme, zeci de conferințe de presă, de întâlniri, de prilejuri de încântare, de emoții, de alungarea inevitabilelor dezamăgiri, de luptă cu omeneasca oboseală (patru, cel mult cinci ore de somn - aceasta este rația unui ziarist de cotidian).

Nu voi evoca, acum, semnificația unui festival cum este Cannes-ul pentru un critic preocupat de mitologia cinematografului, va avea locul său într-o carte pe care sper să o duc la capăt, dar, la ora de față, molipsită, probabil, de melancolia mărturisită a atât de energicului domn Thierry Frémaux, directorul artistic, nu pot să nu-mi amintesc exaltarea mea de acum, vai, un sfert de veac, de proaspătă și uimită aterizată pe Croazetă, mânată din urmă de CTP, ca într-un fel de obligație profesională: "Da' tu de ce nu te duci la Cannes?" Așa a început experiența mea de critic care a bătut Croazeta (un fel de a spune, pentru că viața se petrece în săli) timp de 25 de ediții, și care credea că până și exaltarea trăită de pe urma unui film trebuie transmisă în termeni care să dea seama de intensitatea ei.

Cu vremea mi-a mai trecut, dar atunci, în 1995, când am avut norocul ca primul meu mare festival să fie unul al anului în care Emir Kusturica avea să plece cu a doua Palme d'Or, pentru Underground (după cea din 1985, pentru Tata este plecat în călătorie de afaceri), mi-am îngăduit chiar și un pariu, îndeletnicire care, altfel, nu-mi place de loc. Era, probabil, iureșul debutului. Am îndrăznit până și să scriu în corespondența mea: "Dacă Underground nu se va afla la sfârșit pe locul meritat, înseamnă că eu am vazut degeaba, timp de treizeci de ani, filme și iar filme".

A câștigat Kusturica, am câștigat și eu, dar de atunci m-am potolit, iar de-a lungul timpului, recunosc, uriașa mașinărie mediatică ce devenea festivalul, m-a descurajat de multe ori. De câțiva ani, un glas perfid mă îndemna să spun "la revedere", dar de fiecare dată drogul se reactiva, pentru că festivalul de la Cannes acționează și ca un drog. Nu aș putea să spun că acum, când stau acasă și aștept ca Tarom să-mi ramburseze banii pentru cursa București-Nisa-București 10-24 mai, nu-mi găsesc locul, dar o anume tristețe tot îmi dă târcoale.

Nu atât pentru că nu sunt acolo, ci, mai ales, pentru că îmi dau seama, ca noi toți, cât de vulnerabili suntem: este de ajuns un fir de nisip și tot angrenajul existenței se destabilizează. Eu una nu am așteptat ca veștile proaste să se întețească pentru a fi sigură că anul acesta nu vom fi la Cannes și mai toate mesajele prietenilor mei cu care ne întâlneam în fiecare an spuneau același lucru. Doar domnul Thierry Frémaux a sperat până în ultima clipă când se mai putea spera că ediția cu numărul 73 nu va fi anulată. Și astăzi se ferește de cuvântul anulare, are superstiția vorbelor, se pare. Deja în momentul în care a anunțat o amânare, plasarea manifestării la sfârșitul lui iunie, începutul lui iulie, comentatorii marilor reviste americane îl socoteau, deja, un Don Quijote în luptă cu morile de vânt.

Rezistența lui le-a apărut unora de-a dreptul nebunească, după discursul președintelui Macron din 13 aprilie, în care se anunța ferm interzicerea tuturor marilor manifestări artistice, până la mijocul lunii iulie. Atunci a fost limpede pentru toată lumea că festivalul nu va avea loc. Dar domnul Frémaux nu se predă ușor. Oribilul cuvânt anulare nu există în vocabularul lui. Dacă festivalul de la Avignon a anunțat în aceași seară renunțarea la ediția din acest an, Cannes-ul a făcut publică decizia de a se mai gândi și de a găsi "o formă sau alta de a sprijini mersul prin lume al filmele selecționate", care decizie urma să fie comunicată "cât mai curând". În ciuda presiunii internaționale, acest cât mai curând a tot fost amânat. Festivalul de la Veneția și-a exprimat solidaritatea, tradusă prin posiblitatea unei colaborări, a adăpostirii Cannes-ului sub umbrela sa, numai că, întârzierea unui răspuns concret, i-a exasperat, în cele din urmă pe organizatorii Mostrei.

Noul președinte al întregii Biennale de la Veneția, Roberto Ciccuto, declara în 22 aprilie pentru ANSA: "Totul este posibil când este vorba de Cannes și totul poate fi studiat, dar găsesc deconcertant când Thierry Frémaux spune că încă mai analizează dar nu zice ce are de gând să facă. Noi ne continuăm programul, dacă festivalul de la Cannes încă mai reflectează, nu putem avea un dialog". Mai moderat, directorul Festivalului de la Veneția, Alberto Barbera, a reiterat propunerea unei colaborări reale, semn al solidarității într-o lume a cinematografului atât de lovit astăzi. Numai că, între timp, Barbera însuși se gândește la anularea ediției din septembrie a Mostrei, excluzând orice idee a unui festival on line.

În sfârșit, acum două zile, într-un interviu acordat revistei Screen International, Frémaux și-a făcut, în sfârșit, auzit glasul. De data aceasta nu-și mai interzice cuvântul anulare, dar îl ocolește cu grijă, vorbind de imposibilitatea unei ediții fizice a festivalului, fie și la sfârșitul anului. Mărturisește că nu s-a gândit niciodată la o astfel de dramă și înțelegem, printre rânduri, că se gândește cu ciudă (zic eu) la predecesoul său, Gilles Jacob, care nu a trecut prin așa ceva. Împreună cu echipa sa lucrează în continare la definitivarea selecției oficiale, pe care o va face publică la începutul lui iunie.

Planul său este de a acompania lansarea mondială a filmelor a căror premieră trebuia să aibe loc la Cannes, ca titluri selecționate, și care vor circula în lume însoțite de brandul "Cannes 2020", (fără deosebire între Competiție, Un certain regard și Hors-compétition), ceea ce va fi, fără îndoială, un semn de prestigiu recunoscut, o bună zestre la început de carieră în contactul cu publicul. Rămâne de văzut în ce măsură toți producătorii vor fi de acord. Unii pot opta pentru un alt destin, cum ar fi festivalurile de sfârșit de an sau, poate, chiar cele de început, cum este Berlinul.

Exclusă posibilitatea păstrării lor pentru Cannes 2021, chiar dacă, din îndârjirea cu care Thierry Frémaux a menținut, până în clipa în care evidența nu mai putea fi negată, speranța într-un Cannnes al ediției cu numărul 73, înțelegem că selecționerul celui mai mare festival cinematografic din lume stă ca dracu' pe comoară. Adică - selecția acestui an care, după spusele sale, ar fi fabuloasă. Oameni suntem, cu ce inimă să o lași altora? ".

Te-ar putea interesa și ....
Film Vezi toate articolele
Crossuri parteneri