Canotaj: Antonio Colamonici - E o schimbare de generaţie incredibilă, ei sunt o Românie puternică ce reuşeşte să viseze
pe 10 sep, 17:31 | Competitii

Antrenorul coordonator al loturilor naţionale de canotaj, italianul Antonio Colamonici, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că actuala generaţie de sportivi este una extrem de puternică şi că obiectivul său s-a transformat de la preluarea echipelor, dorind acum să asigure continuitate în rezultate până la Jocurile Olimpice din 2024.

"Eu sunt aici ca să felicit echipa mea, pe care am felicitat-o şi înainte de concurs fiindcă pentru mine performanţele nu sunt cursele pe care le-au făcut la Linz. Pentru mine rezultatul este schimbarea majoră pe care aceşti copii au reuşit să o facă în ultimii ani. Când am venit în România am venit cu o idee clară şi fixă, cea de a câştiga medalii la Tokyo, dar m-am regăsit în ceva şi mai măreţ şi anume într-o schimbare de generaţie incredibilă. Pentru că sportivii aceştia sunt o generaţie incredibilă, sunt o Românie puternică ce priveşte înainte şi reuşeşte să viseze. Eu şi antrenorii mei nu am răul făcut altceva decât să ne adaptăm lor. Noi nu suntem canotajul altor ţări, noi suntem canotajul viitorului şi Tokyo nu este un punct de sosire, ci un punct de plecare", a declarat Colamonici.

Tehnicianul s-a arătat încântat de creşterea tuturor loturilor naţionale pe care le coordonează: "Sunt foarte bucuros pentru că am avut o creştere incredibilă, echipa este una foarte tânără, are o medie sub 24 de ani şi media olimpică internaţională este în jur de 27-30 de ani. Pe de o parte avem o lipsă de experienţă, dar avem şi o marjă foarte bună de îmbunătăţire an de an. Sportivii sunt foarte implicaţi şi pentru un antrenor este condiţia ideală ca să lucreze. Deci sunt foarte încrezător şi foarte mulţumit. Eu sunt un tată şi simt aceşti copii ca fiind copiii mei. În anii ăştia m-au emoţionat foarte mult văzându-i cât s-au schimbat. Sunt copiii de care fiecare părinte ar fi mândru".

"În strategia mea eu urmăresc să duc cât mai multe persoane la Jocurile Olimpice, dar acolo este un punct de sprijin pentru un nou pas la Jocurile Olimpice din 2024. Deci nu doar va trebui să culeg medalii, pentru că pentru asta sunt plătit, dar trebuie să semăn pentru olimpiada următoare. Şi de aceea trebuie trebuie să duc acolo cât mai mulţi sportivi. Deci este o strategie forţată, trebuie să jucăm pe mai multe fronturi. Munca mea este să construiesc, am plecat de la o bază de sportivi foarte tineri. Eu cu sportivii am o înţelegere, eu nu fac nicio selecţie, singurul selecţioner este lacul, doar canotajul este selecţia, eu sunt doar un arbitru care trebuie să asigure că nu se fac nedreptăţi. Eu nu cunosc cluburile de unde provin sportivii şi nu vreau să le cunosc, pentru mine fiecare dintre ei este o entitate pe care eu o respect. Şi singura formă de respect este să fiu corect", a mai spus tehnicianul italian.

Antonio Colamonici a vorbit şi despre greutăţile pe care le-a întâlnit când a ajuns în România: "Din păcate am întâlnit şi multe greutăţi. Medaliile luate în trecut au reprezentat o greutate şi nu au mai permis să mergem înainte. Dar lumea s-a schimbat şi se schimbă în fiecare zi, astfel încât este foarte greu să ţii pasul cu vremurile. În România ei au rămas ca acum 20 de ani pentru că atunci au câştigat. Deci problema pe care am găsit-o în România a fost această rigiditate de a se adapta unei lumi foarte rapide, dar acum ne-am schimbat, suntem moderni, suntem dinamici. Acum noi vom deveni lideri şi alţii ne vor urma".

România a participat la Mondialele de la Linz cu 11 echipaje şi 41 de sportivi, şapte echipaje reuşind să se califice la Jocurile Olimpice Tokyo 2020: dublu feminin vâsle, categorie uşoară (Ionela-Livia Cozmiuc, Gianina-Elena Beleagă), dublu rame masculin (Marius-Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă), dublu rame feminin (Cristina-Georgiana Popescu, Amalia Bereş), dublu vâsle masculin (Ioan Prundeanu, Marian-Florian Enache), patru rame feminin (Viviana Iuliana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu), pe lângă cele două bărci medaliate la Linz.

La Campionatele Europene de canotaj U23 de la Ioannina (Grecia), România a obţinut nouă medalii de aur, la patru rame cu cârmaci feminin (Irina Acsinte, Geanina Juncănariu, Andreea Popa, Simona Tătaru, Ştefania Petreanu) şi masculin (Alexandru Chioşeaua, Laurenţiu Danciu, Alexandru Matinca, Ciprian Huc şi Adrian Munteanu), dublu rame masculin (Alexandru Ciobică, Florin Lehaci), patru rame masculin (Mihaiţă Ţigănescu, Vasile Semciuc, Constantin Berariu şi Cosmin Pascari), patru vâsle feminin (Tabita Maftei, Elena Larisa Roşu, Elena Logofătu, Nicoleta Paşcanu), patru rame feminin (Mădălina Caşu, Amalia Bereş, Maria-Magdalena Rusu, Roxana-Iuliana Anghel), dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar, Simona Radiş), precum şi la opt plus cârmaci, masculin (Bogdan Baitoc, Ciprian Tudosă, Florin Ceobanu, Marian Cireaşă, Andrei Lungu, Denis Nichitean, Andrei-Alexandru Tănasă, Cristi Hîrgău şi Adrian Munteanu), respectiv feminin (Mădălina Hegheş, Roxana Paraşcanu, Ioana Budeanu, Amalia Bereş, Mădălina Caşu, Raluca Dinulescu, Magdalena Rusu, Iuliana Anghel şi Ştefania Petreanu).

Argintul a fost obţinut de echipajul masculin de patru vâsle (Bogdan Horodişteanu, Sebastian Cornea, Constantin Cîrstea şi Ionuţ Cojocaru), iar medaliile de bronz au fost adjudecate în proba feminină de dublu rame (Adriana Alinicăi şi Maria Tivodariu) şi la simplu vâsle feminin, categorie uşoară (Alina-Maria Baleţchi).

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Competitii Vezi toate articolele
Crossuri parteneri