'Am reuşit să scriu o carte la care am lucrat foarte mult, circa doi ani. Este o carte care descrie o călătorie de la un punct A, la un punct B, din punct de vedere fizic, dar ceea ce este mai important, m-am trezit într-o călătorie spirituală, transformaţională, ceea ce m-a şi determinat să scriu această carte, pentru a transmite un mesaj publicului interesat. Cartea se vrea a fi un volum motivaţional de excepţie. Nu pentru că l-am scris eu, ci pentru că întreaga poveste în jurul călătoriei mele este una cu totul fascinantă', a declarat Avram Iancu.
Oaspetele reşiţenilor, 'Man of the Year' în 2017 - distincţie acordată de World Open Water Swimming Association din SUA ca recunoaştere a performanţelor excepţionale - este primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii, având doar slip şi cască. În august 2016, a parcurs înot Dunărea de la izvoare la vărsare, în 2017, 2.860 km, fără costum de neopren, a traversat înot Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul şi strâmtoarea Bosfor, în 2018, 680 km. De asemenea, Avram Iancu, în vârstă de 43 de ani, a trecut prin experienţa celui mai dur maraton din lume, '6633 Arctic Ultra', de 618 km, unde în 2019 a obţinut locul al III-lea.
'Am avut bucuria de a lansa, la Reşiţa, volumul pe care îl semnează colegul nostru de breaslă, Avram Iancu. Este unul dintre colegii cu care ne mândrim pentru performanţele sale sportive. Ne bucurăm că povestea lui Avram Iancu poate fi cunoscută de publicul larg prin intermediul bibliotecii. Suntem împreună în acest demers de promovare a lecturii, a cărţilor, care pot schimba vieţi în bine, după cum afirmă, de fiecare dată, Avram Iancu.
Noi invităm cititorii care nu au reuşit să ajungă la eveniment să împrumute această carte de la bibliotecă', a spus managerul Bibliotecii Judeţene 'Paul Iorgovici', Clara Maria Constantin. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Judeţeană 'Paul Iorgovici' Caraş-Severin, Societatea pentru Cultură Metarsis şi librăria 'Semn de Carte'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video