"Am nişte emoţii groaznice, paralizante aş putea spune. Nu am mai jucat de dinainte de acest lockdown mascat. Câteva luni, nu ştiu. De fapt, am mai jucat acest spectacol pe care îl jucăm mâine, "Totul se transformă", în care este vorba despre situaţia pe care o traversăm noi acum şi culmea, mai are şi momente comice. Am dat premiera la Focşani, pentru că acolo, rata de infectare era scăzută. Este un spectacol cu compania privată Cortina AG, a lui Gabi Popescu. La Odeon o să joc pe 12 şi 13 iunie, aşa ceva", a declarat Carmen Tănase pentru Antena3.
Întrebată ce va face dacă va fi obligată să se vaccineze pentru a mai putea urca pe scenă, actriţa a răspuns ferm: "Nu există aşa ceva. Nu există bază legală pentru asta. Asta nu are cum să se întâmple".
Actriţa, decizie radicală: "Mă duc într-un loc foarte frumos"
Carmen Tănase a anunţat că a decis să plece din Bucureşti, pentru că s-a săturat de zgomotul sirenelor din Capitală. Aceasta spune că locul pe care l-a ales pentru mutare este plin de "flori, rapiţă, aer curat".
"Mă duc într-un loc foarte frumos, va fi o noutate pentru mine şi cred că nu o să mă satur multă vreme să stau acolo. Am luat o decizie radicală şi sunt foarte încântată de decizia pe care am luat-o. Cred că e partea cea mai bună din această pandemie. M-a determinat să fac acest pas. Mi-ar face bine să nu mai văd asfalt, beton, gri, gropi, praf, mizerie şi să mă duc într-un loc unde sunt flori, rapiţă, că văd că e la modă. Eu am un lan de rapiţă, dincolo de gardul meu. Aer curat, lume normală, relaxată, drăguţă, frumos. Mă duc să văd frunze, copaci, să ascut păsărele, şi nu sirene, şi aşa mai departe. Da, mă apuc de agricultură, pentru folosinţă a noastră, în familie. E visul meu. De multă vreme îmi doresc să am şi eu un mic solar. O să plantez roşii, catraveţi, ardei. Voi face naveta la Bucureşti", a dezvăluit sâmbătă, actriţa Carmen Tănase, în cadrul emisiunii "Previzuni" de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară