Carmen Tocală a fost aleasă membru în Boardul Central al Federaţiei Internaţionale - FIBA. Reuşita ei vine la puţin timp după ce în luna iunie ea a devenit şi vicepreşedinte al FIBA EUROPE, fiind prima femeie aleasă în această funcţie.
Congresul Federaţiei Internaţionale de Baschet a avut loc la Beijing. Boardul Central al FIBS are în componenţă 13 membri, unul dintre ei fiind, iată, şi Carmen Tocală. Ea a fost desemnată venind din poziţia de primă opţiune a Europei pentru această funcţie. FIBA insumeaza 213 state ale lumii, baschetul fiind, de altfel, cel mai răspândit sport de pe glob. Cei 13 membri aleşi să conducă baschetul mondial pentru următorii patru ani sunt de pe cinci continente.
"Sunt un om implinit profesional", a declarat Carmen Tocală la puţin timp după această reuşită
Criteriile de selecţie au fost:
- 2 mandate în federaţia naţională;
- 1 mandat în federaţia continentală;
- concurs de CV-uri;
- proiecte de dezvoltare;
- proiecte administrative.
Carmen Tocala va face parte din FIBA Central Board în următorii patru ani, alături de Jean-Pierre Suitat (Franta), David Reid (Australia, Celestine Adjanohoun (Benin), Jean-Michel Ramaroson (Madagascar), Michele O’Keefe (Canada), Anti Zitting (Finlanda), Usie Richards (Insulele Virgine), Marcelo Luis Bedoya Murto (Paraguay), Erick Thohir (Indonezia), Asterios Zois (Grecia), Karo Lelai (Papua Noua Guinee) şi Yuko Mitsuya (Japonia).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"