Din cauza unor probleme de ordin tehnic, existente la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (D.E.P.A.B.D.), Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Focşani va elibera, în perioada următoare, cărţile de identitate cu o întârziere de 30 de zile.
”S-a ajuns în această situaţie ca urmare a finalizării cu întârziere a unei proceduri de licitaţie de către D.E.P.A.B.D., materialele necesare realizării cărţilor de identitate putând fi livrate abia în prima parte a lunii februarie 2021. În condiţiile în care stocurile de materiale sunt limitate, am fost informaţi de la nivel central că termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea cărţilor de identitate a fost modificat la 30 zile de la depunerea acestora, astfel încât să nu se creeze un blocaj instituţional pe acest serviciu”, se arată într-un comunicat de presă.
Cine face excepție
Cetăţenii aflaţi într-o situaţie deosebită pot solicita eliberarea cărţilor de identitate într-un termen mai scurt, la Focșani fiind alocate 20 de bucăţi pe zi pentru astfel de cazuri.
Aceste termene nu se aplică cererilor pentru eliberarea cărţilor de identitate provizorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică